RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Darby, lăsat singur de coechipieri

/ 6 decembrie 2012

Slobodan Nikolic a explicat starea de nervozitate a lui Louis Darby prin faptul că a suferit multe faulturi nesancționate de arbitrii, dar și de faptul că nu a fost susținut în atac de coechipierii săi.

„Darby a fost puțin nervos pentru că a și fost faultat foarte mult. A suferit cel puțin 10 faulturi care nu s-au fluierat, a jucat de fiecare dată unul singur contra doi apărători. Nici Atanackovic, nici Vujacic, nici Stefan Nikolic și nici Giles nu l-a ajutat. Au șutat toți, dar nu au marcat, nu l-au ajutat”, a căutat Slobodan Nikolic să explice starea jucătorului său, vădit incomodat de jocul agresiv al adversarilor și de pasivitatea coechipierilor.

Tot legată de jocul lui Darby a fost și tactica adoptată de Energia la meciul cu SCM U Criova, aceea de a încerca să arunce cât mai mult de la distanță, din păcate cu mult prea puține realizări: „Am aruncat mai mult de trei puncte pentru că Dzambic nu s-a apărat în față, a ales să vină să facă dublaj la cel care se apăra la Darby, a stat în mijloc mai mereu. Din păcate, de afară nu a venit mai nimic. Scorul de 7/24 la aruncările de trei puncte nu este corect, două dintre reușite venind când nu mai erau șanse de a reveni. Am avut poziții foarte bune, am avut timp să pregătim aceste aruncări, dar nu am reușit să le finalizăm”, a mai spus Nikolic.

În concluzie, antrenorul Slobodan Nikolic a pus înfrângerea în fața Craiovei pe seama greșelilor jucătorilor săi, nu multe, însă fiecare avându-și partea sa de vină: „Trebuie să facem o analiză, să înțelegem de ce nu am câștigat, de ce nu am avut un avantaj mai mare de 10 puncte după primele 20 de minute. Fiecare jucător a avut câte 2-3 greșeli, greșeli care au contat la final. Meciul cu U Mobitelco va fi unul foarte dificil, eu cred că echipa din Cluj este mult mai bună decât Craiova”, a atenționat Nikolic.

 www.sportingorj.ro

Comentează!

3 Comentarii până acum

  • Fan Evans spune:

    Nici un comentariu?
    Toata lumea e vinovata(jucatori, arbitrii, conducere, public, primarie, candidatii la alegeri etc), numai „onor” banca tehnica NU(poate pt ca a gasit „sistemul”?). O fi dibuit Mandic „sistemul” sau nu au avut ai nostri antrenori solutii pentru jocul simplu de baschet ( nu sistem!) al Craiovei?
    Poate nu avem jucatori de primele patru (asa cum crede antrenorul) dar nici banca tehnica de primele 8.

  • eu spune:

    Ar trebui sa facem ceva pentru copii din oras care nu au posibilitati de a primi de sarbatori un cadou.
    Jucarii, donatii !
    La meciul cu Mobitelco !

  • a fan spune:

    Darby alsat singur de coechipieri ? Poate ca da, dar a fost lasat singur si de conducere ! Domnilor, in loc sa aduceti jucatori care sa nu joace (Giles) sau jucatori care stau mai mult accidentati (Vujacic) mai bine cautati serios si gasiti 1-2 jucatori care il pot ajuta pe Louis, care pot si joaca bine din punct de vedere ofensiv dar si defensiv. Este chiar atat de greu ? Pe vremea lui Evans au venit Louis, Porter, Josh, Trim chiar si Paul Hafford, pe care sunt convins ca aproape nimeni nu ii cunostea. Haideti sa facem ce fac si celalalte echipe, sa aducem niste jucatori in probe si dupa aceea sa se traga linie sa ramana 1-2 pana la finalul campionatului, pentru ca asa patim mereu, in vara cand este timp sa se faca modificari nu se face mai nimic, sau se face prea putin, si incercam sa facem totul in pauza de iarna…Nu este buna aceasta mentalitate, nu degeaba nu prea vin performantele !

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.