RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Grigoraș și Maxim, premiați la final de an

/ 5 decembrie 2012

Tehnicianul Pandurilor, Petre Grigoraș, și proaspătul internațional Alexandru Maxim au fost printre laureații Galei „Fantasticii Fanatik”.

            Grigoraș a câștigat trofeul la categoria „Profesionistul anului”, iar antrenorul spune că este onorat de titlul primit: „A fost o surpriză mare de tot. Nu știu dacă sunt profesionistul anului sau nu, dar le mulțumesc celor de la Fanatik și celor care au făcut această nominalizare, că s-au gândit și la mine. Lucrul acesta mă obligă, în primul rând. Îmi pare rău că nu am putut să fiu prezent”, a declarat antrenorul Pandurilor, care în ultimele zile a fost țintuit la pat de o criză de fiere, dar care a revenit de astăzi alături de echipă.

Nu doar Grigoraș a fost printre premianți, ci și elevul său, Alexandru Maxim, jucător care a fost nominalizat la categoria „Revelația anului”, premiu pe care l-a împărțit cu alți doi tineri de perspectivă: „Dacă privești de unde a plecat și unde a ajuns la un moment dat, era normal să fie și el unul dintre jucătorii care au fost considerați revalații, pe lângă Nica și Iancu. La fel și pentru el. Acest lucru îl obligă mult mai mult și să sperăm că va fi conștient de ceea ce trebuie să urmeze pentru cariera sa de fotbalist”, a mai declarat Grigoraș.

www.sportingorj.ro

Comentează!

1 Comentariu până acum

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.