RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Alaverdashvili, pandur pentru cel puţin 6 luni

/ 21 noiembrie 2012

După ce s-a aflat timp de o săptămână în probe la Pandurii, georgianul Giorgi Alaverdashvili a făcut primul pas spre fotbalul din România.

Oficialii clubului de fotbal gorjean au anunţat astăzi, că Alaverdashvili a semnat cu Pandurii un contract de șase luni. Totuşi, tânărul jucător va trebui însă, să convingă pentru a-şi prelungi şederea la Târgu Jiu. “Fotbalistul georgian a semnat un contract pe o durată de șase luni, cu opţiune de prelungire pentru încă doi ani. El a stat o săptămână în probe la noi, la Târgu Jiu şi iniţial intenţionam împreună cu staff-ul tehnic să vină cu Pandurii în stagiul de pregătire de iarnă pentru a ne pronunţa după aceea. Totuşi, nu am urmat această opţiune, aşa că i-am propus un contract simbolic, cu opţiune de prelungire, dacă jucătorul va confirma până în vară. A înclinat foarte mult balanţa faptul că el a venit aici din postura jucătorului liber de contract”, a dezvăluit Eugen Pârvulescu, preşedintele executiv al Pandurilor.

Alaverdashvili vine din campionatul Lituaniei, acolo unde a jucat în acest sezon pentru Banga în 15 partide, atacantul de 24 de ani reușind să marcheze de 11 ori.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.