RSS post comments feeds rss email feeds twitter


Șase medalii de la CN de semimaraton de la Oradea

/ 17 septembrie 2012

Campionatul Național de semimaraton pentru juniori, tineret și seniori desfășurat la Oradea a adus atleților de la Pandurii câteva rezultate notabile, chiar dacă, poate, acestea nu sunt chiar pe măsura așteptărilor.

La feminin, Elena Moagă a terminat cursa a patra, iar Laura Popescu pe locul 17, însă cun un timp care i-a adus locul doi în clasamentul junioarelor. Băieții au mers la Oradea cu un lot mai numeros și s-au întors cu mai multe medalii, însă tot la juniori și tineret. Alexandru Staicu a fost al patrulea la general și pe locul 2 la tineret, Claudiu Iordache pe locul 6 la general și pe poziția a treia la tineret, Claudiu Surlea fiind și el în primii zece la general, acesta sosind al nouălea. O performanță deosebită a reușit-o și Alexandru Dobrițescu, atlet care a devenit vicecampion național de juniori. În competițiile pe echipe, băieții gorjeni au fost împărțiți în trei echipe care au reprezentat clubul Pandurii. CS Pandurii Târgu Jiu (Alexandru Staicu, Claudiu Surlea, Gheorghe Surlea) a terminat pe locul 4 la seniori, CS Pandurii Târgu Jiu 2 (Claudiu Iordache, Gabriel Gorun, Daniel Lupulescu) a terminat pe locul 5, în vreme ce a treia echipă ( Alexandru Dobrițescu, Claudiu Renghea, David Cărăvan) a încheiat la general pe locul 8 câștigând însă medalia de aur la juniori și pe cea de bronz la tineret.

www.sportingorj.ro

Comentează!

Acest articol nu a fost comentat încă.

Adaugă comentariul tău


Nume (obligatoriu)

Email (nu va fi făcut public) (obligatoriu)

Website



Protectie anti-spam (obligatoriu)
*

Comentariu

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.