Omul record de la Pandurii, Petre Grigoraş, se destăinuie pentru Sport în Gorj. Tehnicianul vorbeşte despre cele mai importante lucruri din viaţa sa şi aflăm cu această ocazie că nu fotbalul este pe primul loc, ci familia.      

Alin Peptan

Reporter: Care ar fi cea mai mare pasiune după fotbal?
Petre Grigoraş: De când eram foarte tânăr, totul se învârtea în jurul fotbalului, dar pe parcursul vieţii am mai descoperit ceva „interese”, fie pentru alte sporturi pe care le şi practic, fie pentru sporturi pe care le urmăresc cu interes de fiecare dată când am ocazia. Aşa am ajuns să fiu foarte interesat de tenis de câmp, care îmi place foarte mult. La fel şi pescuitul. Mă relaxează în egală măsură când le şi practic. În rest, pot să spun că urmăresc cu interes aproape toate sporturile: handbal, baschet, volei, atletism… Mai puţin şahul, pentru că nu îl înţeleg foarte bine. Dar tenisul de câmp pot să zic că este marea dragoste după fotbal, mă regăsesc de multe ori lipit de televizor, mai ales când joacă Federer… Este o încântare să-l priveşti, cred că este un monument!

Rep.: De ce Roger Federer şi nu Djokovic, Nadal sau Murray?
P.G.: Pentru că este jucătorul perfect pentru mine. De când Federer l-a bătut pe Sampras în finala de la Wimbledon, având doar 19 ani, am ştiut că el este viitorul campion al tenisului. Până atunci fusese Pete Sampras idolul tuturor, inclusiv al meu. După aceea, în doar 3-4 ani, Roger a devenit chiar o obsesie pentru mine, nu prea ratam niciun turneu de-al lui.

Rep.: Credeţi că într-un sport, geniul poate face diferenţa la nivelul cel mai înalt, indiferent dacă e vorba despre un sport individual sau de echipă?
P.G.: Eu zic că nu. Pentru că geniul trebuie completat cu multă muncă şi seriozitate, până şi în familie. Nu poţi ajunge un campion dacă nu le ai pe toate astea. Genii poate au fost mai multe, dar au murit speranţă! Şi la Roger Federer dacă te uiţi, observi că are o familie serioasă, nu a încercat să-şi aleagă vreun top-model, deşi, la ce bani are sunt convins că la el ar fi coada mai mare ca la pâine pe vremea lui Ceauşescu! La fel de echilibrat cum e în teren, aşa e şi în afara lui.

Rep.: Încercând să fim şi puţin mai subiectivi, care ar fi alegerea dintre Messi şi Federer?
P.G.: E clar că aici vorbim despre doi sportivi uriaşi. Dacă e să ţin cont de faptul că fotbalul e pe primul loc şi îmi place spectacolul, ar fi sigur Messi, alegerea mea. Ceea ce face el pe teren este mai mult decât talent, mai mult decât antrenament, este artă! La fel aş spune şi despre Federer, dar aici e vorba despre un sport individual, unde depinzi numai de tine. Deci sunt doi giganţi, doi uriaşi… Dacă ar fi să aleg însă, într-o balanţă, cred că aş merge pe Federer. Chiar dacă fotbalul este meseria pe care o practic şi eu. Cel puţin deocamdată, Roger este pe primul loc.

Rep.: Dacă fotbalul ar fi singurul sport, ce pasiuni aţi avea totuşi?
P.G.: Este o întrebare grea. Sincer, nu ştiu ce aş fi ales. Probabil că aş fi ales grădinăritul sau aş fi tras cu arcul după iepuri! Dacă ar fi existat doar fotbalul, aş fi fost îndreptat numai spre acest fenomen şi nu cred că lucrul acesta mi-ar fi făcut şi bine. Eu unul îmi încarc bateriile atunci când în afară de fotbal, urmăresc şi alte sporturi. Plus faptul că mai înveţi destule şi din aceste sporturi, eu unul cel puţin aşa fac.

Rep.: Ce loc ocupă familia în viaţa lui Petre Grigoraş?
P.G.: Sincer, la începutul carierei mele din fotbal, am fost puţin cam egoist şi trecusem pe primul plan această activitate, lăsând pe locul doi familia. Mi-am neglijat atunci şi soţia, dar şi copilul. Ulterior mi-am dat seama că fac o mare greşeală, poate şi acum ar trebui să mă mai „tratez” în privinţa asta… Pentru că cel mai important lucru în viaţă este familia. Eu, când eram puţin mai tânăr, am fost mai dur până şi cu propriul meu copil, am fost axat doar pe fotbal. Şi greşeam. Acum încerc să mă redresez, să mă revanşez într-un fel. De aceea cred că în viaţa oricărui om de sport, familia trebuie să ocupe primul loc, chiar dacă îţi câştigi existenţa din activitatea asta. Pentru a putea merge de fiecare dată mai departe, familia este sprijinul necesar şi el vine necondiţionat.

Rep.: Pentru cei care vă cunosc mai puţin, ce preferaţi, liniştea sau agitaţia?
P.G.: Liniştea, 100%!  Din fericire pentru mine, şi soţia agrează asta. Suntem pe aceaşi lungime de undă şi asta ne ajută foarte mult.

Rep.: Care a fost primul vis împlinit şi care a fost cea mai importantă dorinţă devenit realitate din viaţa dumneavoastră?
P.G.: Primul vis împlinit a fost să joc fotbal la o echipă de Divizia C. Eram un copil crescut la ţară dintr-o familie de 8 fraţi, fiind cel mai mic dintre toţi, iar în zona la noi singura echipă de fotbal era Petrolul Moineşti, în Divizia C. Mergeam la meciuri de mic, mi se părea că este un spectacol extraordinar, iar cei care intrau pe teren erai nişte idoli, nişte vedete pentru mine. Fiecare copil când este mic visează să devină prinţi sau prinţese, ei bine, eu visam să ajuns să joc şi eu odată la Divizia C! Iar visul meu s-a îndeplinit destul de repede, imediat după ce am terminat liceul, după care au apărut alte visuri, Divizia B apoi chiar Divizia A. Cea mai importantă dorinţă a vieţii mele devenită realitate este faptul că am ajuns practic, ce mi-am dorit, să lucrez în sportul pe care l-am iubit, să-mi continui activitatea de la jucător la antrenor. La fel, pe plan familiar, faptul că am un băiat de care sunt mândru, un băiat pe care l-am neglijat foarte mult timp şi care acum pot să fiu lângă el. Mă pot considera un om norocos.

Rep.: Care sunt legile din viaţă după care se ghidează Petre Grigoraş?
P.G.: Dintotdeauna nu mi-a plăcut minciuna şi hoţia. M-am considerat un om corect, chiar şi cu greşeli omeneşti pe care le-am făcut. Eu dacă greşesc, nu o fac intenţionat, pentru că fiecare om care munceşte, greşeşte… În rest, în viaţă m-am ghidat mult după instinct şi de cele mai multe ori nu m-am înşelat. Deşi raţiunea este pe primul loc. Vedeţi, au fost multe lucruri pe care le-am făcut din instinct şi pe care nu le-am regretat: să mă căsătoresc, să am un copil şi să mă apuc de fotbal. E adevărat, am avut şi şansă. Şi ca jucător şi ca antrenor. Iar acum încerc pe cât posibil fără să nu copiez pe nimeni, să fac lucrul ăsta din plăcere, să imprim ideea că fotbalul este doar un joc şi se joacă în primul rând din plăcere. Atâta timp cât nu mai există plăcere, atâta timp cât nu mai există acea dorinţă de a nu mai face ceva doar pentru tine şi pentru cei care vin să te urmărească, atunci ar fi mai bine să te laşi. Iar eu, atunci când nu o să mai simt toate astea, o să mă las, o să mă pensionez! Până acum mă simt privilegiat pentru că am reuşit să fac ceea nu au reuşit să facă alţii cu mine…

Rep.: Ca şi părinte, care ar fi sfatul pe care l-aţi da celor din jur?
P.G.: Sportul se făcea înainte de plăcere, acum nu mai e deloc aşa. Eu abia aşteptam să fug de acasă să mă întâlnesc cu prietenii şi să jucăm o miuţă. Acum văd cu surprindere că tinerii se duc mai degrabă în bar să se distreze sau stau doar în faţa calculatorului! Din punctul meu de vedere, obligaţia cea mai mare a unui parinte, în afară de educaţie, este aceea să atragă un copil către sport, către mişcare, pentru sănătate. Dar nu să meargă cu el la sala sau la stadion, să facă şi pe antrenorul şi pe părintele, ci să-l încurajeze să facă sport. Eu cred că a face sport este un mod de educaţie pentru un copil.

 2 saci de peşte!

De fiecare dată când are ocazia, Petre Grigoraş îmbină utilul cu plăcutul. Iar printre pasiunile ascunse ale acestuia se numără şi pescuitul. Tehnicianul Pandurilor se laudă că a prins odată doi saci de peşte, iar capturile cele mai mari au fost un crap românesc de 10 kg şi un clean de 4 kg. „Merg la pescuit mai ales când sunt în vacanţă sau când mai am ceva timp liber. Da, mă consider un împătimit al pescuitului şi îmi face o deosebită plăcere când mai şi prind. Cea mai mare captură a fost un crap de 10 kg, iar secundul Dinu poate să vă confirme, că doar a fost de faţă. În rest, într-o noapte am prins doi saci de peşte, nu mai aveam unde săi îi pun în portbagaj. Vă garantez că nu sunt poveşti pescăreşti. În orice caz, apropos de pescuit, nu m-aş vedea niciodată stând pe bancă la un meci, cu undiţa în mână!”, susţine Grigoraş.

www.sportingorj.ro