RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Grigoraș: „Vreau jucători cu sânge proaspăt”

/ 6 iunie 2012

Campania transferurilor de vară la Pandurii este în plină desfășurare, a plecat Pintilii, se pregătește să plece și Cardoso, gorjenii au deja trei nume noi, însă acesta este doar începutul.

            Antrenorul Petre Grigoraș atenționează că vor fi destul de mulți jucători care vor fi împumutați la alte echipe pentru a face loc noilor veniți care trebuie să împrospăteze lotul: „Sunt vreo patru-cinci jucători pe care vreau să-i împrumutăm la alte echipe, în câteva zile o să mă şi hotărăsc cine va pleca. Vreau o reînoire la nivelul echipei, vreau să vină cinci-şase jucători cu sânge proaspăt, să mai vină şi alţii mai tineri. Cei pe care îi aştept acum au nevoie să convingă. Despre Neagu nu ştiu încă, nu m-am hotărât pentru că la mijloc am destule soluţii…”, a declarat tehnicianul Pandurilor.

            Plecarea lui Pintilii este una greu de acoperit, iar acest lucru este știut de Grigoraș, care trece acest lucru pe lista priorităților Pandurilor, alături de mai vechea problemă a atacanților: „Prioritatea de moment este să găsim obligatoriu un înlocuitor pentru Pintilii. Ştiu că va fi foarte greu să găsim exact omul care să facă treaba pe care o făcea Mihai, dar poate găsim totuşi altceva… În plus, îmi doresc să găsim neapărat unul sau doi atacanţi, dintre care unul obligatoriu cu experienţă.”, a declarat antrenorul Pandurilor.

 www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.