RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Energia scapă de complexul reșițean

/ 28 aprilie 2012

Energia Pandurii Târgu Jiu a avut probleme în a se impune în ultima vreme în fața echipei din Reșița, chiar și în momentele în care aceștia au trecut prin momente mai delicate, dar acum trupa lui Andrieș a găsit calea spre victorie în confruntarea cu CS Caraș Severin, scor 23-19 (8-9).

Partida a început sub semnul unui joc extrem de tacticizat, dar și pe fondul multor erori de ambele părți. Oaspeții au deschis scorul în minutul 4, iar Energia a reușit primul său gol egalând în minutul 7. După 20 de minute de joc tabela arăta un scor foarte mic, fiecare echipă trecându-și în cont doar câte cinci reușite. Pe final de repriză, reșițenii s-au desprins la două lungimi, scor 7-9, dar cu un minut înaintea pauzei Asoltanei a reușit un gol pentru gorjeni și la cabine s-a plecat cu scorul de 8-9.

De la cabine, Energia a ieșit mult mai motivată și mai atentă cu atacurile pe care le-a avut. În cinci minute a reușit să egaleze, să preia conducerea și să se distanțeze de adversar, tabela arătând 11-9 în minutul 35. Gazdele au reușit să mențină avantajul luat, chiar dacă au fost cîteva momente în care reșițenii s-au mai apropiat la doar un gol, Andrei Popescu reușind să surprindă apărarea oaspeților în momentele cheie ale meciului prin pătrunderi spectaculoase încheiate cu goluri extrem de importante în economia jocului.

Cu trei etape înaintea finalului, Energia și-a consolidat poziția a șase în clasamentul Ligii Naționale și va încerca să producă noi surprize pentru a putea urca și mai sus în clasament. Programul nu le este deloc favorabil jucătorilor lui Andrieș, Energia având de disputat două meciuri în deplasare, la Odorhei și Suceava, și unul pe teren propriu, cu Dinamo Călărași.

Energia Pandurii Târgu Jiu – CS Caraș Severin 23-19 (8-9)

Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori: 650

Energia: Rădulescu, Dragomir, Motoi, Păiuș (1), V. Popescu, Apolzan (6), Asoltanei (2), Ilieș (2), Geică, Mledenciu (2), Udriștoiu, Marii, Șandru (3), Giotoiu (2), An. Popescu (5). Antrenor: Liviu Andrieș.

Caraș Severin: Antonaru, Ionescu, Vaidasigan (3), Cuciula (5), Pîrvan (1), Tucanu (1), Rohozneanu, Grigoraș, Petrea (5), Marta, Czari, Grozăvescu, Eros, Ciubotariu (3), Popovici, Vulpe. Antrenor: Aihan Omer.

Arbitri: Marius Barcan și Ștefan Ciurea.

 www.sportingorj.ro

Comentează!

1 Comentariu până acum

  • baschet+handbal=Energia spune:

    Mi-au placut cum au jucat ambii pivoti, dar cel mai bun a fost Dragomir care a avut destul de multe parade! Apropos, dle constantinescu Cristi, nu credeti ca ar trebui sa spuneti si numarul paradelor portarilor? Cate a avut Dragomir?

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.