RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Lemnaru vrea să-și bată fosta echipă la debutul său pe Cluj Arena

/ 26 aprilie 2012

Vali Lemnaru îi respectă pe fanii șepcilor roșii, însă acum se gândește doar cum să-i mulțumească pe cei gorjeni.

„Fanii clujeni şi când au venit aici mi-au scandat numele. Cât am fost acolo mi-am făcut treaba, la fel şi Unguruşan. Cred că vom fi primiţi bine. Cel puţin asta îmi doresc. Într-adevăr am jucat acolo doi ani frumoşi, dar aceştia au trecut. Îmi doresc să înscriu pentru echipa mea şi pentru a obţine cele trei puncte”, a declarat atacantul Pandurilor despre cum vede meciul contra fostei sale echipe. Lemnaru vede un meci deschis și frumos între cele două formații: „Ei au 42 de puncte, trei peste noi, au tras pentru cupele europene, dar nu cred că mai au şanse. O să fie un meci deschis, între două echipe care joacă fotbal. Vedem cine este mai în formă”, a mai spus jucătorul Pandurilor. Acesta regretă că n-a apucat să joace pe vremea cât apăra culorile ardelenilor pe un teren precum Cluj Arena: „Mi-aş fi dorit să pot să joc pe Cluj Arena. Din fericire, merg ca adversar acum şi sper să joc bine. Am auzit că e foarte frumos şi abia aştept să-l văd”, a încheiat Vali Lemnaru.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.