RSS post comments feeds rss email feeds twitter


Grigoraș atenționează: „Nu suntem favoriţi!”

/ 22 aprilie 2012

După ce au făcut minuni în Europa, în vară, eliminând pe nemții de la Mainz, iar în Cupa României a fost la un pas de a elimina pe Dinamo și a ajunge în finală, Gaz Metan Mediaș se află acum într-o situație delicată în Liga I.

Înaintea meciului cu Pandurii, medieșenii ocupă un loc în imediata apropiere a pozițiilor ce duc în Liga a II-a, dar Grigoraș știe că nu aceasta este valoarea echipei și a jucătorilor pe care trupa sa îi va întâlni în meciul de luni. „Gaz Metan Mediaş vine după o semifinală de cupă în care au fost eliminaţi nemeritat, apoi au avut un meci pierdut la Cluj cu 3-0 în care au avut foarte mulţi absenţi. Cu noi vor reveni toţi, nu cred că vor avea indisponibili. Mediaş este la un punct de retrogradare, aşa că nu sunt deloc liniştiţi. Sunt premisele unui joc încrâncenat. Nu suntem favoriţi. Prin prisma clasamentului am putea spune că suntem favoriţi, dar nici un joc nu seamănă cu altul”, a declarat tehnicianul Pandurilor.

Fiind convins însă că și-a luat măsuri de precauție și și-a avertizat elevii despre calitățile jucătorilor pe care-i vor întâlni în jocul de la Mediaș, Grigoraș este optimist și spune că Pandurii se poate întoarce din Ardeal cu un rezultat pozitiv: „E bine că jucăm pe teren bun, gazonul de la Mediaş e cel mai bun din ţară, aşa că ne avantajează. Suntem o echipă care pasează, care are posesie. Nu ne bazăm pe forţă, nu jucăm cu mingi lungi în angajamente unu la unu. Dacă ne luăm la luptă cu ei nu avem şanse. Mediaşul are una din cele mai puternice echipe din ţară. Sunt încrezător că vom scoate un rezultat pozitiv. Nu ştiu ce va fi, dar îi simt pe băieţi descătuşaţi. Acum nu mai e cazul să ne gândim la evitarea retrogradării, deşi la un moment dat îmi trecuse un gânduleţ prin cap că putem ajunge în acele lupte din subsol”, a concluzionat antrenorul echipei gorjene.

În afara meciului din turul campionatului, în care Pandurii s-a impus la limită, scor 1-0 prin reușita lui Jaka Stromajer, jucptor plecat între timp la Oțelul, echipa gorjeană a mai întâlnit trupa lui Pustai și înt-un joc amical disputat în Antalya, meci încheiat la egalitate, scor 2-2, goluri înscrise de Lemnaru și Brata, pentru Pandurii, și Vitinho și Tahar, pentru medieșeni.

Partida de luni dintre Gaz Metan Mediaș și Pandurii se va disputa la Mediaș, pe stadionul Gaz Metan, cu începere de la ora 19:00, și va fi trasmisă în direct de Dolce Sport.

www.sportingorj.ro

Comentează!

Acest articol nu a fost comentat încă.

Adaugă comentariul tău


Nume (obligatoriu)

Email (nu va fi făcut public) (obligatoriu)

Website



Protectie anti-spam (obligatoriu)

*


Comentariu

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.