RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Meciuri frumoase și KO-uri spectaculoase la Gala „Bodyguardul – Forțe Speciale” de la Târgu Jiu – GALERIE FOTO

/ 31 martie 2012

Gala „Bodyguardul – Forțe Speciale” de la Târgu Jiu a avut de toate, meciuri echilibrate, victorii după extra-round sau prin KO, partide încheiate cu îmbrățișări între combatanți sau cu intervenții ale medicilor.

Cele mai așteptate partide au fost super-fight-urile în care românii Bogdan Stoica și Benny Adegbuy au încercat să facă spectacol pentru cei peste 600 de spectatori veniți la Sala Sporturilor din Târgu Jiu. Deși erau programate dueluri ale românilor cu doi olandezi, până la urmă au ajuns la Târgu Jiu doi sârbi, Srdjan Seles, care a luptat cu Adegbuy, și Andi Djurdjevic, care a rezistat în ring în fața lui Bogdan Stoica doar câteva secunde, prima lovitură a eroului Local Kombat punându-l la podea pe ex-iugoslav.

Un alt eveniment important al galei a fost punerea în joc a primului titlu național la Kick-boxing profesionist, la categoria 71 de kilograme. După un meci extrem de spectaculos și echilibrat, „Prințul” Claudiu Bădoi a reușit să câștige în fața lui Marius Tiță.

Evenimentul a fost organizat având ca obiectiv căutarea unor noi nume pentru Local Kombat din rândul forțelor speciale din Poliție, Jandarmerie, SPP sau Serviciile de Pază și Protecție. Astfel, pe lângă cei înscriși la trei categorii, au mai fost presărate câteva nume dintre veteranii competițiilor Local Kombat precum Mihăiță Golescu, Alexandru Nedelcu sau Adrian Iordan și s-a ajuns la patru piramide. Până la urmă au rămas doar trei piramide pentru că doi dintre cei înscriși nu s-au mai prezentat, așa că una dintre piramidele categoriei +95 de kilograme a avut direct finala.

În prima finală disputată în această gală, Mihăiță Golescu și Răzvan Benche au oferit o luptă extrem de echilibrată, fapt care a dus la o decizie ușor contestată de publicul care și-ar fi dorit un extra-round, cei doi fiind declarați împreună câștigători, organizatorii oferindu-le ambilor luptători locuri în finala de la Timișoara.

Piramida de la categoria 85 de kilograme, Ristea a trecut de Pralea și Nedelcu l-a învins, după un extra-round, pe Boroghină. Finala a fost câștigată de Nedelcu, văzut învingător de doi dintre arbitri, unul indicându-l pe Ristea.

La categoria 95 de kilograme Daniel Bradea l-a trimis în lumea viselor pe Viorel Mărgineanu, care a avut nevoie de minute bune și de intervenția echipei de medici pentru a își reveni după loviturile încasate, iar Dănuț Hurduc l-a învins pe moldoveanul Mihai Ignat. Hurduc a avut decizie în unanimitate și în finala cu Bradea.

Piramida de la +95 de kilograme a fost unul dintre punctele de atracție ale galei, asta pentru că a luptat și un gorjean, Adrian Motorga, boxer pregătit de Ninel Geică și care s-a decis să atace și acest gen de lupte în ring. În primul meci al acestei piramide, Marian Albișor a fost învins de Marian Iordan, care și-a asigurat în acest fel locul în finală. În cel de-al doilea meci, Adrian Motorga a reușit să-și domine clar adversarul încă de la primele lovituri trimise, trei dintre loviturile sale de picior trimițându-l pe Ciprian Iordache la podea, târgujianul câștigând prin KO tehnic în prima repriză. În finală, Iordan și-a arătat experiența superioară față de cea a lui Motorga, a arătat că a fost atent la primul meci al gorjeanului și i-a blocat toate loviturile de picior, ba chiar mai mult, acestea au fost urmate imediat de atacuri devastatoare și Motorga a fost pus în câteva rânduri la podea. Motorga a mai echilibrat lupta, dar insuficient pentru a obține o decizie favorabilă în finală, Iordan câștigând piramida cu o decizie de 2-1.

GALERIE FOTO oferită de Florian Nodi:

www.sportingorj.ro

Comentează!

1 Comentariu până acum

  • Silviu spune:

    Motorga e fricos. Nici nu mai face box. A luat de nevasta haimanaua orașului și ii da aia sa mănânce

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.