RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Istoria se repetă, Cardoso pe urmele lui Vranjes

/ 26 martie 2012

Problemelor de lot pe care Grigoraș le are la Pandurii, unde campania de achiziții a fost una departe de a acoperi toate găurile lăsate de plecările și accidentările din iarnă, se adaugă acum una nouă, cea a brazilianului Cardoso.

Scos din lot pentru meciul cu Voința Sibiu, după o serie de greșeli făcute în primele meciuri din acest an, Cardoso a fost reprimit în lot și a făcut deplasare cu echipa la Mioveni, însă jucătorul carioca a refuzat banca de rezerve și a văzut meciul din tribună.  „Cu o oră înainte de meci i-a spus secundului meu, Dinu, că el nu poate juca, că e prea nervos şi nu vrea să mai facă vreo prostie. Că e mai bine să stea în tribună. Un nou caz Vranjes… Cred că domnul Cardoso a învăţat de la Vranjes că nu-i convine statutul de rezervă. Eu la şedinţa tehnică am întrebat dacă sunt probleme, dar nu mi s-a spus nimic. Pentru mine gestul lui înseamnă că a refuzat să joace”, a declarat Grigoraș despre incidentul care a avut loc la Mioveni. Tehnicianul Pandurilor spune că brazilianul Cardoso va fi amendat conform ROI și o perioadă se va antrena separat de colegii săi: „Până acum nu am dat amenzi la jucători, dar acum personal voi da cea mai mare amendă care îmi permite Regulamentul de Ordine Interioară. Nu se poate aşa ceva… E o jignire totală adusă tuturor, colegilor lui, mie ca antrenor, dar şi conducerii. Ne-a lăsat cu ochii în soare şi asta mă deranjează. Nu-l voi mai primi la echipa mare, nu va merge nici la echipa a doua pentru că o să trebuiască să se antreneze singur pentru că, de nervi, ar putea să ia la bătaie pe cineva. O să meargă o perioadă să se pregătească singur până îi trec nervii şi îi vine mintea la cap”, a completat Grigoraș.

Problema apărută în vestiarul Pandurilor este una surprinzătoare având în vedere faptul că brazilianul Cardoso a fost în turul campionatului unul dintre cei mai lăudați jucători de către antrenorul Petre Grigoraș. La vremea respectivă, Grigoraș aprecia profesionalismul acestuia și faptul că a acceptat fără să comenteze să joace și pe posturi cu care era mai puțin familiarizat. În plus, odată cu trecerea sa pe postul de fundaș central și apariția primelor erori comise de Cardoso în meciurile de pregătire sau în partida de la Brașov sau cea de acasă cu Dinamo, Grigoraș spune că-și asumă greșelile comise de jucător tocmai din premisa faptului că în prima parte a sezonului l-a plimbat pe mai multe posturi.

 www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.