RSS post comments feeds rss email feeds twitter


Reduta sibiană a rezistat în fața atacurilor pandure

/ 21 martie 2012

Pandurii n-a reușit să desfacă apărarea supra-aglomerată a echipei sibiene gândită de banca tehnică a celor de la Voința și meciul dintre cele două echipe s-a încheiat nedecis, scor 0-0, nu însă fără emoții pentru trupa lui Grigoraș.

Venită să lupte până la ultima picătură de energie pentru măcar un punct la Târgu Jiu, echipa sibiană a făcut ca autobazele lui Cârțu să pară micuțe parcări de trotinete față de ceea ce a expus Pelic în fața atacanților lui Grigoraș.

Nistor, din lovitură liberă, Cristea, cu un șut slab din poziție excelentă, Voiculeț, cu o acțiune pe cont propriu, Rada, cu o torpilă de la aproape 30 de metri, Ibeh, din interiorul careului, sau Voiculeț, cu un șut de la marginea careului mare, n-au reușit să-l învingă pe portarul oaspeților, Miron scăpând miraculos cu poarta neperforată după 45 de minute de joc în care Sibiul a replicat o singură dată, prin Antohi, care a trimis cu capul în brațele lui Mingote.

După revenirea de la cabine, Voința și-a dat seama că ar putea mișca ceva și în ofensivă și, după ratarea lui Batin, care a șutat din unghi iar Miron a respins, Zăgrean a avut prima ocazie imensă de gol a partidei după ce a scăpat singur cu Mingote, dar portughezul a respins. Era minutul 58 și oaspeții avertizau că au și puterea de a mușca. Două minute mai târziu, rada a arătat de ce Grigoraș ezita să îl folosească. Fundașul care l-a înlocuit pe gafeurul Cardoso a comis-o la rândul său dând pe lângă minge, dar Mingote a reparat și de această dată eroarea defensivei sale. Tătar a mai ratat o mare ocazie pentru sibieni, în timp ce ocaziile Pandurilor au purtat semnăturile lui Grigoraș junior, Nistor și Voiculeț, scorul păstrându-se alb până la final.

 

Pandurii Târgu Jiu – Voința Sibiu 0-0

Stadion „Municipal” Târgu Jiu, spectatori: 3.000

Pandurii: Mingote – Ungurușan, Viera, Rada, Vlad (min. 60 AL. Grigoraș) – Voiculeț, Ibeh, Nistor – Maxim (min. 60 Lemnaru), Batin, Cristea. Antrenor: Petre Grigoraș.

Voința: Miron – Forika, Apostol, N. Grigore (min. 39 Tînc) – Burlacu, Beza, Străuț (min. 75 Maghici), Tătar – Antohi (min. 62 Milea), Zăgrean, I. Popa. Antrenor: Alexandru Pelic.

Cartonașe galbene: Rada (min. 81) / Burlacu (min. 7), I. Popa (min. 52), Miclea (min. 92)

Arbitri: Lucian Rusandu – Radu Ghinguleac, Florin Ungureanu.

 www.sportingorj.ro

Comentează!

2 Comentarii până acum

  • dan spune:

    din pacate pt ultimii 20 metri nu avem jucatori de calitate ,iar jucatori ca lemnaru,cristea,batin sau grigoras sunt destul de modesti ca exprimare…..
    este clar,nu avem banca de rezerve absolut deloc iar rada,cristea sau grigoras sunt o dezamagire….

  • solo spune:

    noroc cu mingote…ce sa faci si cu rada ca nu a castigat un duel cu niciun atacant si a mai dat si pe langa minge!Cand sibiu a pus putina presiune au avut si ocazii de gol…

Adaugă comentariul tău


Nume (obligatoriu)

Email (nu va fi făcut public) (obligatoriu)

Website



Protectie anti-spam (obligatoriu)
*

Comentariu

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.