RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii a remizat la Severin cu Gaz Metan

/ 14 martie 2012

Elevii lui Grigoraș au terminat la egalitate, scor 1-1(1-1), meciul amical disputat în această seară la Severin în compania divizionarei secunde Gaz Metan Severin.

Grigoraș a început meciul cu formația pe care a trimis-o în teren din primul minut și în fața celor de la Dinamo, cu o singură modificare, Călin Cristea luându-i locul lui Voiculeț, care, cel mai probabil, nu va putea juca la Cluj.

Pandurii a deschis scorul în minutul 3 prin Cardoso, care a marcat cu capul din marginea careului mic, iar gazdele au egalat în minutul 39 prin Bălace, jucătorul de bandă stânga al severinenilor șutând sub bară de la limita careului mare. Elevii lui Bondrea, care au preluat inițiativa încă din minutul 30, au mai avut și alte ocazii de a marca, au avut o bară, dar și un gol anulat, imediat după reușita lui Bălace.

După pauză, Grigoraș a trimis o altă echipă pe teren, una în care și-a făcut loc chiar și un junior A din grupa antrenată de Gugu și Vintilescu, însă după doar câteva minute de joc l-a pierdut pe Roberto Dumitru, care s-a accidentat la umăr. Roberto Dumitru a acuzat dureri mari la mână, așa că nu a mai putut să reintre pe teren, iar Pandurii a continuat să joace în zece oameni. În aceste condiții, gazdele au controlat jocul în partea a doua a meciului, dar scorul de pe tabelă n-a mai fost modificat până la final, David Lazar având două intervenții foarte bune în fața atacanților severineni.

Gaz Metan Severin – Pandurii Tg-Jiu 1-1 (1-1)

Stadion „Municipal” Drobeta Turnu Severin

Au marcat Balace(min.39) / Cardoso (min.3)

Pandurii: Mingote (min. 46 Lazar) – Unguruşan (min. 46 Fărcășanu), Viera (min. 46 Tătaru), Cardoso (min. 46 Rada), Vlad (min. 46 Unguru) – Nistor (min. 46 Voiculeț), Pintilii (min. 46 Avramescu), Cristea (min. 46 Neagu) – Maxim (min. 46 R. Dumitru), Batin (min. 46 Lemnaru), Ibeh (min. 46 Pîrvulescu). Antrenor: Petre Grigoraş.

Gaz Metan: Stețca – Mirescu, Barau, Cosic, Giurgiu – Zaharia, Mitic, Olah, Bălace – Abba, Vancea. Antrenor Marian Bondrea.

 www.sportingorj.ro

Comentează!

1 Comentariu până acum

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.