RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Au pierdut două puncte, dar au umilit liderul Ligii I

/ 11 martie 2012

Pandurii a jucat fără complexe în fața echipei care visează la titlul de campioană, a dominat de o manieră categorică întâlnirea, dar a pierdut două puncte în urma a două mari erori ale fundașilor centrali.

Grigoraș a ordonat asaltul din primul minut și Bălgrădean a fost nevoit să intervină după doar câteva secunde de joc respingând în corner șutul lui Ibeh, bine găsit în careu de Voiculeț. În minutul 5, un un-doi între Maxim și Viera l-a adus pe ivorian în postura de a înscrie din colțul careului mic, dar Bălgrădean a respins în corner amânând deschiderea scorului. Aceasta s-a produs la faza imediat următoare, Viera reluând cu capul centrarea lui Maxim din corner cu toată opoziția lui Bălgrădean, care a scos mingea din spatele liniei porții.

Gorjenii au făcut un ușor pas în spate, Dinamo a urcat liniiile ocupând poziții ofensive, însă pericolul la poarta lui Mingote a venit de la proprii fundași. Cardoso a respins nepermis în centrul careului, Dănciulescu a venit lansat din spate și a egalat cu un șut pe sub Mingote. Era minutul 16 și Pandurii o luau din nou de la zero. Voiculeț și Maxim și-au încercat șuturile, iar Viera a mai avut o lovitură de cap, însă acum mingile au ocolit poarta lui Bălgrădean. Maxim a avut o situație foarte bună în minutul 27, dar șutul său din poziție centrală, de la 17 metri de poartă, a trecut pe lângă buturi. Inexistenți în atac în afara golului marcat de Dănciulescu, dinamoviștii aveau să mai puncteze o dată. Viera a pierdut o minge la centrul terenului în minutul 29, Cătălin Munteanu a pasat decisiv pentru Marius Niculae și Dinamo avea procentaj maxim, două ocazii, două șuturi, două goluri. Pandurii s-a adunat cu greu după acest nou pumn încasat, în minutul 38 ratând o nouă ocazie imensă. Maxim a centrat perfect de pe dreapta pentru batin, dar acesta, singur cu Bălgrădean, s-a împiedicat în minge a ratat șutul și i-a permis apoi portarului dinamovist să intervină.

Repriza secundă a început tot cu o dominare a Pandurilor, Pintilii și Maxim ratând ocazii bune, ultimul din poziție centrală, de la doar 14 metri, trimițând puțin pe lângă poarta dinamoviștilor în minutul 52. Marius Niculae a fost la capătul celei mai periculoase acțiuni dinamoviste în minutul 65, dar Mingote a deviat șutul internaționalului român, mingea ieșind în corner după ce a șters și bara transversală. A urmat eliminarea eronată a lui Voiculeț din minutul 67 și puțini erau cei care mai credeau în întoarcerea rezultatului de către gorjeni. La un singur minut după decizia greșită a lui Hațegan, Batin a scăpat din nou față în față cu Bălgrădean, dar l-a luat la țintă pe portarul bucureștean și scorul a rămas favorabil oaspeților.

Grigoraș a simțit că poate da lovitura chiar și cu un om în minus, ia scos de pe teren pe Cardoso și Ibeh și a trimis doi oameni proaspeți în atac, pe Lemnaru și Grigoraș jr., și a schibat sistemul jucând cu doar trei fundași. În aceste condiții, atacul a căpătat un plus de prospețime, dar apărarea devenea mai vulnerabilă pe contraatac. Mai întâi Nistor a fost aproape de gol, în minutul 75, pentru ca două minute mai târziu, pe un contraatac în haită al dinamoviștilor, 5 contra 3, Strătilă a șutat de pe partea dreaptă, dar Mingote a reușit să respingă. Insistența cu care Pandurii a căutat egalarea a fost răsplătită în minutul 81, când Lemnaru, care a primit o pasă bună în careul dinamovist de la Batin, a căzut în careu după un duel cu Djakaridja Kone, iar Pintilii a transformat cu siguranță penaltiul acordat la semnalizarea asistentului Octavian Șovre.

Dinamo a încheiat în genunchi partida după ce s-a comportat o repriză întreagă ca o echipă mică, încercând să apere un avantaj minim, luat prin două erori ale adversarului, trăgând de timp și așezându-se în apărare pe două linii. Debutantul Roberto Dumitru, un puști de doar 17 ani, a fost foarte aproape de a da lovitura în minutul 83, dar vinclul căutat n-a fost găsit de balonul trimis de gorjean, iar un minut mai târziu Batin avea să șuteze din colțul dareului mic direct în Bălgrădean, așa că scorul a rămas egal, 2-2. Dinamo a fost aproape la rîndul ei de victorie în minutul 87, când Marius Niculae a avut șansa de a ridica pragmatismul la nivel de artă, dar șutul său a lovit doar plasa laterală. Ultimul care a periclitat egalul a fost fundașul Pandurilor, Alexandru Vlad, care a pătruns în careul dinamovist, a driblat câțiva adversari, dar șutul său a fost unul slab și tabela a încremenit la 2-2.

 

Pandurii Târgu Jiu – Dinamo București 2-2 (1-2)

Stadion „Municipal” Târgu Jiu, spectatori: 7.500

Au marcat: Viera (min. 6), Pintilii (min. 81 – din penalti) / Dănciulescu (min. 16), M. Niculae (min. 29)

Pandurii: Mingote – Ungurușan, Viera, Cardoso (min. 73 Al. Grigoraș), Vlad – Voiculeț, Pintilii, Nistor – Maxim (min. 78 R. Dumitru), Batin, Ibeh (min. 73 Lemnaru). Antrenor: Petre Grigoraș.

Dinamo: Bălgrădean – Luchin, D. Grigore, Moți, Scarlatache – L. Rus, D. Kone, C. Munteanu, Alexe – Dănciulescu, M. Niculae. Antrelor: Liviu Ciobotariu.

Cartonașe galbene: Ungurușan (min. 7), Pintilii (min. 31), Grigoraș (min. 89) / L. Rus (min. 23), D. Kone (min. 57), C. Matei (min. 72 și 90+1)

Cartonașe roșii: Voiculeț (min. 67) / C. Matei (min. 90+1)

Arbitri: Ovidiu Hațegan – Zoltan Szekely, Octavian Șovre.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.