RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Slobodan Nikolic după victoria în fața campionilor: „Avem un sentiment foarte plăcut”

/ 6 martie 2012

Atmosfera incredibilă din Sala Sporturilor de la meciul câștigat în fața campionilor en-titre de la U Mobitelco Cluj l-a impresionat pe antrenorul Slobodan Nikolic, tehnicianul plav fiind la a treia victorie în fața echipei clujene din patru întâlniri.

„Avem un sentiment foarte plăcut, ținând cont că în acest sezon am învins campioana de două ori, atât la Cluj, cât și la noi acasă. Mulțumesc din nou suporterilor, care au făcut o atmosferă incredibilă. Ne-au ajutat și acum, la fel ca în partida împotriva Sibiului, să obținem victoria”, a declarat antrenorul Slobodan Nikolic după victoria extrem de importantă obținută în dauna trupei ardelene. Nikolic senior spune că, și la acest meci, cheia succesului a fost defensiva: „Apărarea pe care am făcut-o în primele două sferturi a fost una corectă, dar cea practicată după pauza mare a fost cheia spre câștigarea acestui meci, Clujul înscriind doar 70 de puncte. Pregătisem o tactică pentru Krstanovic, am încercat să îl anihilăm, iar în această seară el a marcat 14 puncte, în ultimele două sferturi ale meciului abia reușind să înscrie câteva puncte”.

 www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.