RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Grigoraș vrea puncte pentru liniștea echipei

/ 5 martie 2012

Antrenorul Pandurilor, Petre Grigoraș, crede că echipa sa a evoluat foarte bine preț de 30 de minute, dar cel de-al doilea gol primit la Brașov i-a demoralizat pe jucătorii săi care n-au mai reușit să revină în joc.

„Dacă în prima repriză am suferit puțin, repriza secundă am controlat jocul aproape în totalitate, doar pe final, după ce am luat al doilea gol ne-am dezechilibrat puțin. Am avut o perioadă bună de joc, de circa 30 de minute, chiar foarte bună, în care ne-am creat situații de a marca, am reușit să marcăm, dar a venit acel penalti și visurile noastre de a pleca neînvinși s-au năruit”, a declarat Grigoraș la finalul întâlnirii de la Brașov, pierdută de Pandurii cu 2-1. Tehnicianul echipei gorjene spune că echipa trebuie să depășească rapid acest eșec pentru că vine meciul cu Dinamo de pe teren propriu, iar zestrea actuală de puncte trebuie îmbunătățită: „Trebuie să ridicăm capul sus, așa e fotbalul… Nu puteau câștiga ambele echipe, chiar dacă și-au propus acest lucru. Trebuie să ne gândim la meciul următor, cel de pe teren propriu cu Dinamo de sâmbătă. Sperăm să ne adunăm și să reușim să adunăm puncte cât mai multe pentru că deși avem 30 de puncte nu suntem liniștiți sub nicio formă”, a mai declarat Grigoraș.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.