RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Handbaliștii de la Energia au remizat la Satu Mare

/ 26 februarie 2012

Meciul dintre CSM Satu Mare și Energia Pandurii Târgu Jiu, meci contând pentru etapa a XVII-a a Ligii Naționale de handbal masculin, disputat în această dimineață la Satu Mare, s-a încheiat la egalitate, scor 25-25 (11-13).  

Energia a avut parte de un joc echilibrat la Satu Mare, în care cele două echipe au avut pe rând conducerea pe tabelă. Elevii lui Liviu Andrieș au condus la două goluri la pauză, s-au detașat la trei goluri în minutul 35, scor 10-13, dar la jumătatea reprizei secunde gazdele recuperaseră acest ecart și trecuseră la conducere având înscris pe tabelă scorul de 19-17. Gorjenii au egalat la 20 când mai erau 10 minute de joc și conduceau cu 21-24 când mai erau de disputat doar 3 minute din partidă, însă finalul a fost unul de coșmar pentru Energia și echipa orădeană a reușit să egaleze și să obțină un rezultat mare în compania unei echipe ce își dorea un refresh după eșecurile usturătoare din partidele din Cupa Cupelor cu Benfica și din campionat cu HCM Constanța.

„Am încercat să ne refacem moralul cu o victorie la Satu Mare. Din păcate nu am gestionat finalul și acest lucru ne-a costat. Nu putem da vina pe arbitraj pentru acest semieșec al nostru. Asta e, mergem mai departe. Am suferit destul de mult la linia de 9 metri”, a declarat, pentru handbalvolei.ro, antrenorul Energiei, Liviu Andrieș.

CSM Satu Mare – Energia Pandurii Târgu Jiu 25-25 (9-11)

Sala LPS Satu Mare

CSM Satu Mare: Vass, Panazan, Libert (10), Olah (4) , Prskalo (5), Dinescu (2), Bejinariu (2), Sas (1), Mateş (1).Antrenor: Ioan Palko.

Energia: Dragomir, Radulescu, Apolzan (9), Ilieş (4), Asoltanei (4), Mocanu (2), Mazilu (2), V. Popescu (1), Şandru (1), Păiuş (1), An. Popescu (1). Antrenor: Liviu Andrieş.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.