RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii au pierdut și în fața celor de la Energie Cottbus

/ 21 ianuarie 2012

În al doilea meci al Pandurilor disputat în Antalya, echipa antrenată de Petre Grigoraș a cedat în fața nemților de la Energie Cottbus cu scorul de 0-1 (0-0).

Petre Grigoraș a început cu o formulă foarte apropiată de cea din meciul pierdut în fața celor de la Karlsruher, doar Cristea luându-i locul lui Nistor și Lemnaru lui Matulevicius. Meciul, unul destul de aspru, fără prea multe ocazii de poartă, doar Pintilii încercând poarta nemților cu un șut de la mare distanță, care însă a trecut mult peste buturi. De cealaltă parte, nemții au avut trei ocazii importante, Adlung a trimis peste poartă poartă din 10 metri, Sorensen a reluat cu capul pe lângă buturi din apropiere, iar Muller, din 16 metri, a șutat puțin pe lângă poarta lui Lazar.

Nici repriza secundă n-a fost mai spectaculoasă, Rangelov a șutat din lovitură liberă de la 20 de metri, dar Lazar a reținut, iar câteva minute mai târziu Alexandru Grigoraș a șutat din întoarcere, însă Renno a reușit să respingă cu piciorul. Antrenorul Pandurilor a schimbat masiv în minutul 63 introducând aproape toți jucătorii pe teren, iar jocul gorjenilor a pierdut orice urmă de luciditate. Nemții au dat lovitura în minutul 75, la doar câteva secunde de la introducerea sa pe teren Kobylanski a profitat de o pasă slabă cu pieptul spre propriul portar și o indecizie a lui Horvat, tânărul atacant neamț reușind să deschidă scorul.

Pandurii n-a reușit nici de această dată un meci bun, dar antrenorul Petre Grigoraș nu s-a arătat îngrijorat considerând că este vorba doar de antrenamente prin jocuri. Echipa gorjeană va juca următorul meci amical marți, pe 24 ianuarie, în compania celor de la MSV Duisburg.

Pandurii Târgu Jiu – Energie Cottbus 0-1 (0-0)

A marcat: Kobilanski (min. 75)

Pandurii: Lazar (min. 63 Horvat) – Rusu (min. 63 Popete), Viera (min. 63 Tătaru), Cardoso (min. 63 I. Rada), Vlad (min. 63 Neagu) – Voiculeț (min. 63 Campisi), Pintilii (min. 63 Avramescu), Cristea (min. 63 Brata, min. 85 Vlad) – Grigoraș (min. 63 Brahmia), Lemnaru (min. 46 Nistor), Batin (min. 63 Matulevicius).

Energie: Kirschbaum (min. 46 Renno) – Bittroff, Roger, Mohrle, Ziebig – Muller, Banovic, Kruska, Adlung – Rangelov, Sorensen (min. 46 Bittencourt). Au mai jucat: Ludwig, Kronaveter, Borner și Kobylanski.

 www.sportingorj.ro

 

Comentează!

10 Comentarii până acum

  • gorj spune:

    e din ce in cemai rau!!!!!!

  • dan spune:

    pe benzi suntem varza iar rezervele sunt mai rau….nu avem mai mult de 13-14 jucatori de prima liga…..
    insa lui condescu ii place echipa……baba si mitraliera

  • Liviu spune:

    o sa facem in jur de 45 de puncte la final asta inseamna cam 5 victorii in tot returul de salvat ne salvam de la retrogradare condescu vinde ce mai e de vandut la vara de ce sa fie el prost sa faca echipa lasa ca merg banii de pe jucatori si banii care ii administreaza de la minerit la el in buzunar sa fim seriosi el niciodata n-a vrut performanta doar sa spele bani si sa bage in buzunar

  • spaga spune:

    nu avem jucatori cu nu stiu ce calitate..dar conteaza grupul .. pentru a lucra fizic cu jucatorii cel mai bine era la munte. nu in antalya.. e vrajeala cu fizicu.. nicaeri nu faci fizic mai bine ca la munte

  • bula spune:

    bah…voi vbiti mah de fotbal???habar nu aveti ce inseamna!!!va dati cu parerea,vai de mama voastra,mai lasati drak comentariile astea ca sunt varza ca nustiu ce k voi nu ati jucat in viata voastra fotbal sa vedeti cum e!!!si rezervele,sunt niste copii majoritatea talentati kre o sa creasca usor usor!!vai de mama voastra bah,nu mai lasati comentarii din astea ca sunteti praf!ducetiva si comentati alte sporturi k la asta nu aveti trb!!o sa vedem cand incepe campionatul,atunci mai vbim;)!!

    • dan spune:

      experimentele la prima liga cu tinetetul nu se fac in proportie de 50% ci doar max 3-4 altfel ajungem si cu echipa mare in campionatul judetean…
      cate echipe au aruncat la prima echipa mai mult de 3-4 tineri ????
      dar este mana lui condescu si afacerile necurate care vrea doar profit iar investitii nu….

    • gorj spune:

      sa dea dumnezeu sa ai gura aurita frate si am fii cei mai fericiti!!!! hai pandurii!!!!

  • 47 spune:

    taceti ma odata, sunt meciuri de proba… putem sa pierdem toate amicalele si in campionat sa defilam 🙂 sunteti voi mari experti pe net! daca lui Grigoras ii convine lotul stie el ce are de facut, iar daca nu cu siguranta ar transfera jucatori!

  • Liviu spune:

    Bula si cu 47, specialistilor voi chiar nu vedeti ca lotul e subtire rau si slab sau deficitar pe anumite posturi,Grigoras ce ai vrea sa zica daca nu are bani de transferuri sa faca scandal e diplomat si se descurca cu ce are voi ce credeti ca n-ar vrea 4-5 transferuri dar daca nu are buget ca stim noi ce face condescu cu banii(ii baga in buzunar si transferuri 0)asta e …..e pacat ca era ocazie buna anul asta nu se stie daca ne mai intalnim cu o astfel de sansa

    • ILoveEnergia spune:

      Sincer, nu imi dau cu parerea dinainte de a incepe campionatul avand in vedere ca in aceste meciuri de pregatire s-au jucat cel putin 30 de minute cu cel putin 8 rezerve. Daca nu se mai transfera jucatori, Grigoras o sa tina mai mult de ceilalti chiar daca nu sunt pe posturile cele mai avantajoase dar trebuie sa se limiteze la ce are. Nu mai faceti atata gura atata timp cat au jucat copii de la 18 ani in sus. De asta se numeste stagiu de pregatire !

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.