RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Energia s-a calificat la pas în primăvara europeană

/ 3 decembrie 2011

Elevii lui Liviu Andrieș au arătat că înfrângerea de la Noci a fost un simplu accident, au învins cu 37-28 (19-11) pe Pallamano Intini Noci și Energia a obținut în premieră calificarea într-o fază superioară în cupele europene.

În fața unei tribune pline, fremătând în așteptarea calificării, Energia a început oarecum timid și oaspeții s-au ținut aproape până în minutul 8, ultima dată când tabela avea să mai arate un rezultat de egalitate, scor 5-5. A urmat forcingul Energiei, care la jumătatea primului mitan avea deja un avantaj liniștitor, 12-6. Trei goluri consecutive ale italienilor i-au trezit din nou pe jucătorii Energiei, care au replicat și ei cu patru goluri, astfel încât avantajul gorjenilor s-a mărit, iar la pauză tabela avea să indice 19-11. Marșul Energiei a continuat și la reluare, elevii lui Andrieș au trecut la spectacol, au apărut aerienele, diferența de pe tabelă s-a mărit până la un maxim de 14 goluri în minutul 54, scor 35-21, iar Rădulescu putea să-și treacă și el un gol în cont, dar bara s-a opus aruncării sale din minutul 57. Tehnicianul gorjenilor a dat pe final ocazia tuturor jucătorilor să-și treacă în palmares un joc în Cupa Cupelor, Motoi, Geică sau Udriștoiu prinzând finalul jocului pe teren, un final în care oaspeții au marcat ultimele trei goluri, dar nimeni nu s-a mai supărat. Victoria a fost una cât se poate de meritată, iar calificarea, în premieră pentru gorjeni, a fost răsplătită cum se cuvine din tribune, spectatorii aplaudându-și minute bune favoriții la final.

Energia Pandurii Târgu Jiu – Pallamano Intini Noci 37-28 (19-11)
Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori 800

Energia: Rădulescu, Dragomir, Motoi – Păiuş (5 goluri), V. Popescu (1), Mocanu (3), Apolzan (6), Asoltanei (8), Ilieş (3), Geică, Mledenciu (2), Udriştoiu, Enache (1), Şandru (2), A. Popescu (3), Mazilu (3). Antrenor: Liviu Andrieş.

Pallamano Noci: Fovio, Lupo, Notarnicola – D’Aprile (4), Recchia (1), Corcione (1), Doldan (4), Pesic (4), Carrara (6), Mikalauskas (2), Pulito, Cammisa, Viscovich (4), Costanzo (2). Antrenor: Francesco Trapani.

Arbitrii: Katsikis Konstantinos – Michailidis Michalis (Grecia).

www.sportingorj.ro

Comentează!

2 Comentarii până acum

  • energy_fan spune:

    felicitari tuturor handbalistilor de la Energia pt calificare, chiar daca in tur au jucat slab! succes in continuare, dar si mult noroc la tragerea la sorti pt tururile urmatoare din cupa cupelor!

  • EnergiAAA-anti33 spune:

    Se vede ca au primit baietii … jumatate din salarii….mai ales in jocul lui Paius…

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.