RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Derby pentru promovare

/ 3 noiembrie 2011

Minerul Motru și Jiul Rovinari se vor întâlni vineri într-un meci extrem de interesant, dar mai ales important în ceea ce privește partea superioară a clasamentului și chiar lupta pentru promovarea în Liga a II-a.

Pornind meciul de pe primul loc și la adăpostul a cinci puncte față de poziția secundă și șapte față de adversarul de vineri, Jiul Rovinari consideră partida de la Motru drept cea mai importantă din prima parte a campionatului: „Nu e o finală, dar e un meci foarte greu pentru că așa sunt toate derby-urile locale, cu ambiții foarte mari. Și ei își vor lega de acest meci speranțele de a termina între primele trei în clasament. Nu știu care este obiectivul lor, dar pentru noi ar fi foarte important să câștigăm la Motru pentru că în aceste condiții vom avea toate șansele de a termina turul pe primul loc în serie. Din acest punct de vedere, meciul cu Minerul Motru este cel mai important meci pentru noi din acest tur de campionat, un meci deschis oricărui rezultat”, a declarat, pentru www.sportingorj.ro, antrenorul Jiului, Cătălin Trofin. Acesta crede că echipa sa ar putea câștiga ușor meciul dacă va reuși să deschidă scorul: „Am mare încredere în echipă înaintea acestui joc și cred că dacă vom da repede gol ne vom face meciul ușor și vom câștiga. Chiar și dacă nu vom înscrie repede, important este să nu luăm gol. Nici un rezultat de egalitate nu ar fi rău așa cum nici o înfrângere nu ar fi un capăt de țară. Sunt sigur că și celelalte echipe vor mai pierde puncte”, a completat antrenorul Jiului.

Etapa trecută, profitând de faptul că Minerul Motru a jucat sâmbătă, Cătălin Trofin și-a spionat adversarul în deplasarea de la Prometeu Craiova: „Nu prea am avut ce să văd și asta din cauza terenului foarte prost de acolo. Chiar și în condițiile în care au evoluat aproape tot meciul cu un om în minus, Minerul Motru a fost mai bună decât Prometeu, au avut o posesie bună și s-a văzut o diferență clară de valoare între cele două echipe. Răduca este un atacant foarte bun, tehnic, care are și o viteză bună. Trebuie să avem grijă cu el, la fel cum trebuie să nu neglijăm mijlocul terenului, acolo unde motrenii au cîțiva jucători foarte buni, precum Petrovici. În plus, Minerul Motru are și un antrenor ambițios în persoana lui Fane Nanu, care vrea să demonstreze și să avanseze în carieră”, a explicat Trofin felul în care își vede adversarul de care trebuie să treacă vineri pentru a netezi drumul Jiului spre promovare.

Dacă Amzucu revine după efectuarea unei etape de suspendare, la meciul de la Motru antrenorul Jiului Rovinari nu va putea utiliza doi jucători: „Avem două indisponibilități, pe Cârciumaru, care este suspendat, dar care are și o răceală foarte puternică și care va avea nevoie de repaus de două săptămâni, și pe Lăcătușu, care are probleme la gleznă. În schimb, Fotescu este refăcut, chiar și din punct de vedere fizic este peste 80% din potențial și am mare încredere că poate fi omul care să încline balanța în acest meci”, a încheiat Cătălin Trofin.

www.sportingorj.ro

 

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.