RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Un sezon cu Grigoraş

/ 17 octombrie 2011

Petre Grigoraş este de 34 de etape antrenorul Pandurilor, exact cât adună un campionat, chiar dacă el a fost întins, în acest caz, pe două sezoane.

Tehnicianul Pandurilor şi-a serbat împlinirea unui sezon pe banca echipei gorjene cu o victorie, una grea, cu 1-0 în faţa celor de la Gaz Metan Mediaş, în urma unui joc mai modest, dar chiar Grigoraş a spus la finalul meciului că a câştigat ca echipele mari, chiar dacă a evoluat mai prost. Cu cele trei puncte acumulate în această ultimă rundă, Pandurii a strâns 18 puncte în acest sezon, zestre cu care a urcat pe locul 5 în Liga 1. În urmă cu un an, pe 6 octombrie, după etapa a X-a a sezonului trecut, Grigoraş semna cu Pandurii şi prelua o echipă situată pe ultimul loc, cu doar 6 puncte, şi cu mari probleme de omogenizare. În scurt timp, echipa a început să se exprime mai bine pe terenul de joc, Pandurii a arătat o faţă nedescoperită până atunci, cea ofensivă, iar Grigoraş a trecut la bătut recorduri gorjene. La capătul unui an de muncă, Grigoraş se poate lăuda, dincolo de clasamente şi statistici, cu cel mai frumos fotbal practicat de Pandurii, unul recunoscut astfel de majoritatea specialiştilor.

Revenind la statistici, adunând punctele acumulate în sezonul trecut cu cele realizate până acum în actuala stagiune, Pandurii ar avea, într-un sezon imaginar, 49 de puncte, însă trebuie menţionat că în această perioadă echipa gorjeană a pierdut un meci, cel cu Oţelul, la masa verde, aşa că bilanţul lui Grigoraş la Pandurii se situează undeva între 49 şi 52 de puncte. Cu un astfel de bilanţ, Pandurii ar fi ocupat sezonul trecut locul 8 în Liga I, imediat spatele celor de la Gaz Metan Mediaş, echipă care, profitând de retrogradarea administrativă a celor de la Poli Timişoara, a prins ultimul tren spre Europa. Tot statistica ne spune că Pandurii lui Grigoraş a obţinut 1,8 puncte pe meci, o medie care, respectată până la final, ar duce la un total de 62 de puncte, zestre care ar putea duce echipa gorjeană în preajma podiumului, ultimele trei campionate fiind câştigate cu 70 de puncte, de două ori, şi 69 de puncte, o dată.

Poate la fel de important ca toate aceste date oferite de statistică este faptul că Grigoraş a obţinut aceste performanţe cu „materialul clientului”, cum s-ar spune. În „era Grigoraş” la Pandurii au sosit poate cei mai puţini jucători, Rusu, Cristea, Lemnaru şi Batin fiind „numele grele” transferate de gorjeni în ultimii ani, acestora adăugându-li-se tinerii Lazar, Horvat, Vlad, Bucur şi Grigoraş jr..

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.