RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pintilii, soldat universal pentru Pandurii

/ 3 octombrie 2011

Accidentat în meciul de la Târgu Mureş, partidă după care s-a ales cu câteva copci în urma loviturii primite de la Isa Baa, Mihai Pintilii nu va lipsi de pe teren în următorul meci al Pandurilor în campionat.

Antrenorul Petre Grigoraş este sigur că cel care-i conduce echipa în teren nu se va da învins de această accidentare: „La Pintilii nu cred că va fi problemă prea mare pentru că, din câte îl cunosc eu, Mihai este un jucător de mare caracter. Chiar dacă are el arcada spartă, câteva copci şi ochiul tumefiat, sunt convins că va intra pe teren, nu-l va putea opri nimeni, nici chiar eu! Din păcate, regretul meu e la trecut, dacă era Pintilii în teren până la final, poate altul era scorul cu Tg-Mureş…”, a declarat cu regret tehnicianul gorjenilor.

Căpitan al Pandurilor de la primul său meci disputat în tricoul gorjenilor după ce a fost adus de la Internaţional Curtea de Argeş de către Ionuţ Badea, Mihai Pintilii a lipsit până acum doar de la patru meciuri de campionat, trei dintre acestea fiind cauzate de cumul de cartonaşe galbene, cea de-a patra având la bază o ruptură fibrilară fcăută în cantonamentul din Antalya.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.