RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Minerul Mătăsari, decisă să şteargă impresia lăsată de ultimul rezultat

/ 15 septembrie 2011

Pentru mulţi dintre cunoscătorii fotbalului din Liga a III-a, înfrângerea celor de la Minerul Mătăsari la Bradu, în etapa trecută, a reprezentat o surpriză, iar mătăsărenii sunt hotărâţi să şteargă cât mai repede impresia proastă lăsată de acest rezultat.          

„Trebuie să câştigăm fără discuţie acest meci. Avem mai puţin puncte decât ar fi trebuit să avem şi suntem obligaţi să ne recâştigăm punctele pierdute în etapele viitoare, însă nu ne va fi deloc uşor, pentru că în perioada următoare ne aşteaptă meciuri grele, cu adversari puternici. Din fericire avem lotul complet, fără accidentări, aşa că din acest punct de vedere nu avem probleme”, a caracterizat Adelin Şolea, directorul sportiv al mătăsărenilor, starea de spirit dinaintea meciului pe care Minerul Jilţ Mătăsari îl va juca vineri pe propriul teren contra celor de la Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Oficialul echipei gorjene spune că lupta pentru promovare va fi mult mai interesantă decât în sezonul precedent, iar aceasta va fi influenţată şi de rezultatele pe care candidatele la primul loc le vor înregistra în compania echielor fără mari pretenţii: „Rezultatele înregistrate până acum sunt destul de surprinzătoare în semnsul că au apărut nişte echipe care au obţinut rezultate nescontate. Sunt echipe, precum Metaloglobus sau chiar Atletic Bradu, care pot încurca multe dintre candidatele la promovare. Părerea mea este că seria este mult mai echilibrată, cu echipe mult mai tari, decât în sezonul precedent. Cred de asemenea că tot echipele gorjene vor face legea şi sper că una dintre ele va reuşi la final să promoveze”, a mai declarat Adelin Şolea.

Federaţia Română de Fotbal a decis ca meciul din prima etapă dintre Minerul Mătăsari şi Gaz Metan Mediaş II să fie omologat cu 3-0 în favoarea gorjenilor fiind considerată drept neprezentare pentru echipa ardeleană.

Partida dintre Minerul Jilţ Mătăsari şi Oltchim Râmnicu Vâlcea este programată a se disputa vineri, la Mătăsari, cu începere de la ora 17:00.

 www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.