RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Grecu spre „U” Cluj

/ 27 iulie 2011

Fundaşul stânga al Pandurilor, Constantin Grecu, va juca pentru Universitatea Cluj. Gorjenii s-au înţeles cu oficialii ardeleni de la Universitatea, iar acum doar jucătorul mai trebuie să-şi pună semnătura pe contract, ceea ce face ca transferul să fie ca şi rezolvat.

Constantin Grecu a fost lansat în Liga 1 de Pandurii. După trei ani, jucătorul a găsit de cuviinţă că e timpul să schimbe aerul, aşa că a acceptat oferta venită din partea celor de la „U” Cluj. Ardelenii l-au căutat pe Grecu încă de la începutul pregătirilor, însă abia astăzi s-a perfectat transferul. „L-am cedat pe Grecu la Cluj. E vorba de un transfer definitiv”, a comentat preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu.

Antrenorul Petre Grigoraş nu a fost luat prin surprindere de mutare. „Dragoste cu sila nu se face. Dacă a acceptat să plece asta este, pentru noi e o pierdere”, a comentat şi Grigoraş.

Fundaşul va semna în cel mai scurt timp cu echipa ardeleană, acolo unde îl va avea antrenor pe Ionuţ Badea, cel cu care a lucrat anul trecut la Târgu Jiu. Tot la echipa U Cluj Grecu va mai întâlni şi alţi ex-panduri, portarul Popa sau Nasser Menassel.

Comentează!

3 Comentarii până acum

  • cristi spune:

    pretul nu rasufla inca ? sa intelegem ca se impart comisioanele si apoi se comunica pretul…..
    putem comenta in fuctie de pret dar trebuie sa tinem cont si de varsta de 22 ani ,iar pretul nu poate cobori sub 2-300.000 euro

  • altcineva spune:

    mie mi se pare a fi un jucator foarte slab

  • altcineva spune:

    bjne ca a plecat

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.