RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Grigoraş: “Clasarea pe unul din locurile 6-10 este un obiectiv decent”

/ 21 iulie 2011

Pandurii şi-a anunţat oficial obiectivul pentru această ediţie de campionat, gorjenii bătându-se pentru unul dintre locurile 6-10.

“Obiectivul oficial al echipei, prevăzut şi în Regulamentul de Ordine Interioară, este clasarea echipei între locurile 6-10. Puteam zice şi 1-10, dar parcă este mai real 6-10. Dacă va fi să ocupăm unul dintre locurile 1-5, nu ne vom da la o parte”, a declarat astăzi preşedintele executiv al gorjenilor, Eugen Pârvulescu. Antrenorul Petre Grigoraş spune că acest obiectiv este decent şi realizabil: „Este un obiectiv decent faţă de lotul pe care-l avem la dispoziţie. Cu puţină şansă şi cu multă muncă ne putem încadra în acest obiectiv”.

Primele pe care le vor primi jucătorii Pandurilor rămân nemodificate faţă de sezonul trecut şi sunt legate strâns de locul ocupat de gorjeni în clasament: “Sistemul de premiere nu va fi diferit de cel de anul trecut. Vom acorda prime de 500 de euro pentru fiecare punct câştigat, idiferent dacă va fi vorba de meciuri jucate acasă sau în deplasare. Situaţia este care este şi nu se putea ridica valoarea punctului. Este bine că am putut să menţinem primele de anul trecut. Primele vor fi plătite doar dacă suntem în obiectiv şi pe pachete de câte patru meciuri”, a mai spus Pârvulescu. Grigoraş spune că primele sunt mereu binevenite, dar gândul jucătorilor trebuie să fie mereu la joc şi abia apoi la prime: „Nu s-a îmbunătăţit situaţia în ţară ca să ne mărească şi nouă primele. Importat e să câştigăm cât mai multe meciuri şi cât mai multe puncte şi atunci se adună şi banii. Trebuie să te gândeşti în primul rând la joc, la puncte şi după aia apar şi celelalte bonusuri”.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.