RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Trei semne de întrebare pentru Grigoraş înaintea primei etape

/ 17 iulie 2011

Tehnicianul Petre Grigoraş spune că s-a decis în mare parte în privinţa primului unsprezece cu care va ataca meciul cu Ceahlăul Piatra Neamţ, însă mai are trei posturi pe care nu ştie pe mâna cui va merge.

Primul post care nu şi-a găsit încă un titular cert pentru meciul din prima rundă este cel de portar. Lazar a absentat la ultimul meci din Austria, dar nu este vorba de o accidentare: „Am hotărât să tragem la sorţi între primii doi portari ai echipei pentru ca şi Horvat să poată juca măcar o repriză, acesta din urmă fiind destul de mult în spate. Pentru partida de la Piatra Neamţ o să aleg între Mingote şi Lazar pentru că amândoi sunt sunt foarte bine pregătiţi. De aceea cred că alegerea o să fie foarte dificilă pentru postul de titular în Moldova, probabil pe ultima sută de metri o să mă decid”, a explicat Grigoraş. Celelalte semne de întrebare vin din linia mediană şi din atac. Cert este că Voiculeţ, eliminat în ultima etapă a campionatului trecut, va absenta de la partida cu Ceahlăul. Dacă în privinţa lui Pintilii nu pare să fie niciun semn de întrebare, iar Nistor este unul dintre jucătorii pe care Grigoraş i-a folosit cel mai des în Austria, tehnicianul Pandurilor trebuie să decidă cine va fi cel de-al treilea mijlocaş, iar opţiunile sunt destul de multe Vranjes, Cristea sau Băcilă putând completa tridentul median. Ultimul, Cosmin Băcilă ar putea intra în discuţie şi pentru atac, acolo unde Grigoraş îi mai la dispoziţie pe Lemnaru, Stromajer, Batin sau chiar pe Voinea, însă ultimul are cele mai mici şanse şi datorită vârstei, dar şi pentru că a ratat toată perioada de pregătire a Pandurilor după ce s-a aflat în cantonament cu lotul naţionalei under 19.

www.sportingorj.ro

 

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.