RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Jiul Rovinari continuă în aceeaşi formulă

/ 27 iunie 2011

În această vară s-a vorbit foarte mult de o schimbare la nivel managerial şi nu numai la Jiul Rovinari, însă unirea forţelor cu cei de la Pandurii II pare acum doar o variantă fantezistă.

Antrenorul celor de la Jiul Rovinari, Cătălin Trofin, spune că echipa sa are deja un program stabilit, cu reunirea programată pe 4 iulie şi un cantonament la Govora pe 20 iulie şi că nu a fost anunţat de alte schimbări: “Din câte ştiu eu nu vor fi schimbări la Jiul Rovinari aşa cum nu-mi doresc prea multe schimbări nici în echipă. Cu aceşti jucători am dus campionatul trecut la bun sfârşit, am fost mulţumit de cei mai mulţi dintre ei şi eu mi-aş dori să continuăm în aceeaşi formulă”. Tehnicianul rovinărean mai spune că un singur jucător va părăsi în mod cert Jiul: “Doar la Stanciu vom renunţa 100%. În rest, mai avem o serie de jucători care se află la final de contract şi conducerea trebuie să discute cu ei noi înţelegeri. În această situaţie sunt Amzucu şi Fotescu, jucători pe care eu îi doresc în mod expres în continuare, în cazul lui Fotescu, dacă va fi vorba de vreo ofertă pe care s-o primească de la o echipă de liga a II-a nu ne vom opune, dar şi de Dolcescu, Daviţoiu, Vulpe sau Stoian”, a mai spus Trofin pentru www.sportingorj.ro.

Dacă nu vor fi foarte multe plecări, Trofin nu are pretenţii prea mari nici atunci când vine vorba de aducerea unor jucători: “La capitolul veniri nu am stabilit încă cine va completa lotul actual, dar ştim că avem mare nevoie de doi portari, un mijlocaş central, pe care-l căutăm de foarte multă vreme dar nu l-am găsit încă, şi de câte un fundaş lateral pe fiecare bandă, unul pentru a avea concurenţă şi Traşcă, iar cel de pe stânga pentru mine. În cazul în care voi găsi un fundaş stânga tânăr în care să am încredere, aş putea să-l las pe el pe teren mai mult şi să intru doar atunci când este nevoie”, a mai declarat antrenorul principal al Jiului Rovinari.

www.sportingorj.ro

Comentează!

1 Comentariu până acum

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.