RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii II continuă, dar sub ce formă?

/ 9 iunie 2011

După încheierea sezonului şi după un an în care echipa a doua a Pandurilor nu a fost ceea ce s-ar fi dorit de la o astfel de echipă, conducerea clubului gorjean pregăteşte un plan de reorganizare a echipei secunde.

Deocamdată, totul se află doar la stadiul de proiect, iar în calcul sunt luate mai multe variante, spune Marin Golea, preşedintele celor de la Pandurii II: “Există mai multe variante de luat în calcul. Una este ca echipa Pandurii II să continue cu juniori din cadrul Centrului de Copii şi Juniori, iar alta să preluăm echipa Jiul Rovinari şi să atacăm promovarea în Liga a II-a. Să vedem, însă, şi cine se implică să finanţeze acest proiect”. Golea mai spune că în ultimii doi ani s-a convins că nu are rost să continue pe aceeaşi pistă: “Nu vreau să mai bag bani în mişcarea sportivă neperformantă. Nu se justifică banii investiţi atâta timp cât noi mimăm fotbalul. Nu putem continua în aceste condiţii, cu jucători plătiţi foarte bine, dar care nu au putut duce echipa măcar pe locurile 1-3”, a declarat preşedintele echipei secunde, una la care după ultima etapă au mai rămas doar patru jucători care mai au contract, Bertea, Bănică, Bugiu şi Poiană.

După ce Grigoraş a promovat o serie de jucători care au trecut pe la Pandurii II fără însă să colaboreze cu echipa secundă a gorjenilor, Golea se erijează în omul care a provocat, de fapt, saltul acelor jucători spre prima echipă: “Eu am făcut pe ciudatul şi nu i-am mai primit jucătorii pe care i-a luat la echipa mare, practic i-am forţat mâna să-i promoveze. Era frustrant şi din partea celor care erau în lot că veneau ceilalţi să joace şi am zis: gata, nu ţi-i mai primesc şi uşor-uşor au promovat. Am investit patru ani în jucătorii aceştia, ba i-am plimbat pe la Lupeni şi nu mai ştiu pe unde, dar nimeni nu avea curajul să-i promoveze”, a mai declarat Golea.

Din partea oficialilor primei echipe, mesajul este destul de clar, dorinţa lor este aceea de a forma o echipă care să fie o pepinieră pentru Pandurii, la care să fie doar jucători sub 21 de ani şi care să evolueze în acelaşi sistem promovat de Grigoraş la prima echipă. „În legătură cu echipa a doua am avut mai multe discuţii şi sper ca ele să rămână 100% aşa cum avem în proiect. Ne dorim o echipă doar cu jucători tineri, de 18, 19, 20 de ani în care să promovăm cei mai buni jucători de la echipele de juniori republicani A şi B şi la care să mai aducem şi câţiva jucători tineri, de perspectivă pe care să-i aducem din ţară. Am purtat deja discuţii şi vrem să amenajăm la un liceu 5-6 camere pentru a le putea oferi acestor jucători cazare şi masă pe lângă condiţiile de pregătire în cadrul unui proiect ce poate duce la promovarea lor în doar câţiva ani la o echipă de Liga I”, a declarat Eugen Pârvulescu despre sensibilul subiect al echipei a doua.

www.sportingorj.ro

 

Comentează!

8 Comentarii până acum

  • Andrei spune:

    si aici se vede o mare greseala cu o echipa sub 21 de ani nu o sa poata sta in liga a 3-a poate la judet pe la mijlocu clasamentului ! A mai fost ceva de genu sezonul trecut citeam prin ziare de o echipa din liga a 3-a din bucuresti c1 cred care a dorit sa parcurga sezonu cu echipa tanara cu jucatori numai sub 21 de ani si au reusit performanta de a primi peste 7 goluri in fiecare meci recordul din cate imi amintesc citeam prin gsp 17-0 … sau ceva de genu 😀

    • grrrasssu spune:

      TE PRICEPI SE VEDE CA ESTI UN CUNOSCATOR C1 ESTE ZONA MOLDOVA DAR ESTE BINE CA AI CURAJUL SA INTRI ASA NEPREGATIT CUM ESTI TE MAI ASTEPT DE DATA ASTA CITESTE NU MAI SPUNE PAREREA TA ESTE CLAR CA NU AI TREABA CU FOTBALUL

      • Andrei spune:

        nu esti prea destept si iti place sa vb nu era important ce grupa era idea este alta ca la liga a 3-a cu o echipa sub 21 de ani veniti din pepiniera proprie nu o sa reuseasca decat 3-6 puncte si acelea prin retragerea a 1-2 echipe.. ei nu fac fata la turneele zonale si joaca la liga a 3-a 🙁

        • grrrasssu spune:

          Ori esti un jucator trecut de 21 de ani ori un parinte frustrat idea era alta dar TU nu pricepi.NU REZULTATELE CONTEAZA LA ECHIPA 2 CI PROMOVAREA DE TINERI.ORIUNDE IN LUMEA ASTA ESTE ASA.NU TE MAI BAGA CA ESTI PE UN TEREN MINAT

          • Andrei spune:

            si ce jucatori promovezi daca esti ciuca batailor :)) o sa ai un grad moral sporit sa stii 😀 o sa iti placa fotbalu sa mori cand o sa iei bataie 7-8-9 la 0 😀 si nu sunt nici parinte nici jucator am 17 ani stai linistit

        • grrrasssu spune:

          OPRESTE CUVINTELE ANDREI SI GANDESTE.DACA AI 17 ANI SI CREZI CE SPUI ESTE FOARTE GRAV.ESTE SANSA UNOR COPII CA TINE CARE DACA AU SANSA SA EVOLUEZE IN LIGA 3 MACAR 5 JOCURILA VARSTA CARE O AI TU AR FI FOARTE FERICITI SI POATE AU SANSA SA DEMONSTREZE CA SE POATE INVESTI IN EI PE VIITOR LA ECHIPA MARE

  • alin spune:

    cum sa prelua-ti ‘voi pe jiul, cind ei sunt mai buni ca voi,ai uitat”d”pre.ce umilinta ai luat acum o saptamina de nu va-ti revenit nici acum,cred ca vrei sa-l pui si pe ”ciora”ceva la echipa ‘nu-l poti lasa pe drumuri’caci numai voi stiti cum a-ti ”papat banutii la echipa

    • bubu spune:

      inainte sa critici pune mana serios pe gramatica limbii romane, vad ca te depaseste grav de tot…iti recomand sa mai faci odata macar clasa a 4-a….

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.