RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Duelul orgoliilor dintre Jiul Rovinari şi Pandurii II închide balul Ligii a III-a

/ 2 iunie 2011

Ultima rundă a ligii a III-a programează în seria a IV-a unul dintre derby-urile gorjene, confruntarea dintre Jiul Rovinari şi echipa a doua a Pandurilor.

Jiul Rovinari încheie un sezon în care şi-a atins obiectivul iniţial chiar dacă la un moment dat a visat chiar la promovare: “Obiectivul e îndeplinit indiferent de scorul din ultima etapă pentru că nu mai putem pierde locul 5, dar noi ne dorim foarte mult o victorie. Dacă învingem şi ne ajută şi celelalte rezultate, adică dacă Minerul Mătăsari va pierde la Turnu Măgurele, vom termina chiar pe locul trei, ceea ce ar reprezenta o mare realizare pentru noi”, a declarat pentru www.sportingorj.ro antrenorul Jiului, Cătălin Trofin. Acesta a mai adăugat că Jiul ţinteşte victoria şi pentru că este vorba de o confruntare ce stârneşte de fiecare dată mari orgolii: “O motivaţie suplimentară pentru jucători este orgoliul pentru că nu doar la nivelul conducerilor sunt orgolii, ci şi la nivelul fiecărui jucător, care în astfel de meciuri vrea să arate că este mai bun decât adversarul său”.

Jiul Rovinari atacă partida cu Pandurii II fără accidentări sau suspendări, însă un adversar important ar putea fi terenul destul de greu: “A plouat foarte mult în aceste zile, chiar şi joi seara, aşa că terenul este afectat. Sperăm totuşi să putem să ne facem jocul obişnuit şi să încheiem sezonul cu un succes pentru că ultima impresie contează de fiecare dată”, a încheiat Cătălin Trofin.

În vreme ce Minerul Motru a intrat practic în vacanţă, echipa lui Fane Nanu câştigând cu 3-0 la masa verde meciul din ultima rundă după ce FC Drobeta Turnu Severin s-a retras, Minerul Mătăsari are o partidă destul de grea, în deplasare, cu Dunărea Turris Turnu Măgurele.

Dincolo de orgoliile locale, pentru mândria conducătorilor contând foarte mult poziţiile ocupate la finele sezonului, rămâne şi suspansul dat de zvonurile legate de forfait-ul pe care l-ar putea declara CSM Slatina. În acest caz, cum CS Piatra Olt nu are drept de promovare, locul al treilea ar putea asigura promovarea în liga a II-a, iar pentru acest loc se luptă Minerul Mătăsari şi Jiul Rovinari, cele două echipe gorjene fiind departajate înaintea ultimei etape de un sinngur punct.

www.sportingorj.ro

 

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.