RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii nu ia în considerare oferte sub 400.000 de euro pentru Chiricheş

/ 31 mai 2011

Pandurii a avut evoluţii foarte bune în returul campionatului recent încheiat, însă ofertele oficiale pentru jucătorii săi nu au început să apară.

Preşedintele executiv al Pandurilor spune că niciun jucător al gorjenilor nu are ofertă concretă: “Ne-am impus punctul de vedere şi de la Pandurii nu va pleca nimeni cel puţin până în iarnă. Nici nu sunt oferte concrete pentru niciun jucător, doar vorbe şi telefoane date pentru a se interesa de un jucător sau altul. Noi astfel de tatonări nu le luăm în seamă până când nu apare ceva concret, până nu vine cineva să vadă jucătorul sau să discute cu noi”, a declarat Eugen Pârvulescu. Oficialul Pandurilor spune totodată că Vlad Chiricheş pare a fi în acest moment jucătorul care stârneşte cem mai mare interes, însă ţine să precizeze că preţul pentru acesta nu este deloc unul mic: “Cel mai vizat jucător este Chiricheş. Mulţi s-au interesat de el. Chiar am discutat cu cineva de la o echipă din vest şi mi-a spus că trebuie să vină să-l vadă la trei-patru meciuri. Jucând în continuare la Pandurii vom putea lua un preţ bun pe el de la o echipă de afară, în cazul lui Chiricheş nu putem lua în seamă oferte de genul 3-400.000 de euro”, a mai declarat Pârvulescu.

www.sportingorj.ro

Comentează!

3 Comentarii până acum

  • gorjean fericit spune:

    d-le constantinescu, schimbati urgent ortografia cuvantului ia=a lua; vedeti ca ati scris gresit gramatical, faceti rectificarea cuvenita: i-a se scrie cand dupa proonumele i, urmeaza un verb la perfectul compus. Deci scrieti ca Pandurii nu IA in considerare. Daca vreti sa scrieti cu cratima (liniuta de unire) i-a se scrie in urmatoarele cazuri: i-a facut, i-a luat, i-a propus. Deci eliminati cratima de la i-a si scrieti asa: ia!!! Daca nu v-am convins, consultati un DOOM (dictionar ortografie, ortoepic si morfologic al limbii romane). NO OFFENCE!

    • Absolut corecta observatie!
      Multumesc pentru atentia si atitudinea de care ati dat dovada.
      Tocmai vorbeam cu un coleg care voia sa-mi atraga atentia asupra greselii si caruia ii explicam faptul ca este vorba de verbul a lua, fara a-mi da seama ca in titlu am scris „i-a”. Deci a fost vorba de o eroare cauzata de viteză, nu de necunoastere. Multumesc inca o data pentru atitudine!

  • gorjean fericit spune:

    felicitari pt rapiditatea cu care ati indreptat eroarea!

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.