RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Meciul dintre Pandurii şi FC Vaslui se joacă

/ 18 mai 2011

Asupra disputării meciului dintre Pandurii şi FC Vaslui din cadrul ultimei etape a Ligii I a planat incertitudinea, însă aseară s-au rezolvat problemele, iar Marin Condescu dă asigurări că partida se va juca.

„Am depus toate actele la secretariatul comisiei, iar Benone Lazăr a venit şi ne-a dat dreptate de această dată. El oricum nu primea nici un ban pentru că toţi banii se duc în conturile ANAF. Meciul cu Vaslui se va juca. Pandurii şi-a achitat toate obligaţiile reieşite din hotărârile comisiilor. Nu avem nici un fel de problemă”, a declarat Marin Condescu.

Meciul dintre Pandurii şi FC Vaslui este programat a se disputa sâmbătă la Severin, cu începere de la ora 17:00, televizările acestei runde nefiind încă stabilite deoarece toate partidele rundei finale sunt programate de la aceeaşi oră. Chiar dacă, probabil, vor fi şi meciuri care nu vor fi transmise în direct, meciul Pandurilor îşi va găsi cu siguranţă loc în grila unui post TV datorită importanţei partidei, FC Vaslui fiind implicată în lupta pentru locul doi, sau chiar şi pentru titlu, asta în cazul în care TAS-ul va decide ca meciul dintre Pandurii şi Oţelul să se joace.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.