RSS post comments feeds rss email feeds twitter

David Lazar, un portar credincios care vrea în Bundesliga

/ 17 mai 2011

David Lazar, tânărul portar ce a debutat sub bagheta lui Grigoraş în Liga I în tricoul Pandurilor în acest sezon, spune că nu se aştepta să fie aruncat în luptă de tehnician în meciuri atât de importante, dar are încredere în forţele proprii şi speră ca în viitor să poată să joace într-un campionat important din străinătate.

“Nu mă aşteptam să ajung atât de repede titular la Pandurii. A fost o surpriză foarte plăcută mai ales că domnul Grigoraş a avut înceredere în mine şi m-a băgat la meciuri decisive cum au fost cele cu Târgu Mureş şi U Cluj”, a declarat portrul venit în iarnă de la Voinţa Sibiu. Lazar recunoaşte că are emoţii, dar ele sunt mai puternice cu o zi înainte de meci şi se risipesc atunci când pătrunde pe teren.

Lipsa de experienţă a lui David Lazar este compensată de calităţi native foarte bune, de munca pe care jucătorul o depune la antrenamente, iar tânărul portar spune că este ajutat şi de forţa pe care i-o transmite familia şi credinţa: “Am avut familia lângă mine şi la Târgu Mureş şi la Severin. Familia îmi dă un plus de forţă în teren. Îmi place să muncesc mult la antrenamente şi sunt un tip credincios. Asta contează cel mai mult pentru mine. Credinţa este pentru mine cea mai importantă, pe plan secundar este fotbalul, ca o simplă meserie”, a mai declarat David Lazar.

Aflat în vizorul lui Emil Săndoi la naţionala de tineret a României, David Lazar spune că echipele din România nu-i fac cu ochiul şi se gândeşte ca de la Pandurii să plece direct în străinătate: “Sincer nu mă gândesc la o ofertă din ţară. Mai mult mă gândesc la oferte din străinătate. E prea multă murdărie în fotbalul românesc. Eu aş vrea să ajung în Bundesliga. Îmi place campionatul, sunt mulţi portari care joacă în mod contant la echipele lor şi se joacă un fotbal mai deschis, cu mai multe goluri şi ocazii de poartă. În Italia este un fotbal prea tacticizat, mai mult pe apărare”.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.