RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Examen dificil pentru Energia

/ 7 aprilie 2011

Trupa lui Liviu Andrieş are de disputat un meci extrem de dificil, Energia jucând vineri pe propriul teren cu U Transilvania Cluj, echipă care a făcut investiţii importante în această iarnă.

După un eşec la Suceava şi doar un puct scos din deplasarea de la Braşov, Energia speră să facă un joc mai bun contra celor de la U Transilvania Cluj: „Vine un meci greu pe care trebuie să-l câştigăm. Venim după două meciuri în deplasare în care nu am excelat în joc şi nu am avut o prestaţie extraordinară. Să vedem partea bună a lucrurilor, cele 25 de minute cu Braşov. Aceste minute trebuie prelungite şi duse până în minutul 60 pentru că dacă nu suntem motivaţi şi nu ne dorim victoria în acest joc cu U Cluj ne va fi foarte greu. Se anunţă un meci foarte important, sper să iasă un joc agreabil. Va fi un meci aprig, dur şi foarte frumos. Îl aştept cu nerăbdare”, a declarat antrenorul Energiei, Liviu Andrieş.

Adversarul Energiei a fost foarte activ pe piaţa transferurilor în iarnă, la echipa ardeleană ajungând jucători precum Ghionea, Vujadinovic, Irimuş sau Nicolae. Aceste investiţii pun presiune pe cei de la U Transilvania, Liviu Andrieş considerând că banii cheltuiţi la Cluj cer performanţă: „Clujul e imprevizibilă ţinând cont de rezultatele avute. Dar la ce investiţii au făcut, e obligată să prindă Europa. La ei a mers treaba spre bine, la noi spre rău. Clujul, la ce lot are, trebuie să prindă locul de cupă europeană”, a declarat antrenorul Energiei.

Energia şi U Transilvania Cluj se va juca vineri, de la ora 17:15, în Sala Sporturilor din Târgu Jiu, partida urmând a fi transmisă în direct de Digi Sport.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.