RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Călin Cristea s-a întors la Alba Iulia

/ 30 martie 2011

Mijlocaşul Călin Cristea a revenit la Unirea Alba Iulia după ce Pandurii nu a reuşit să rezolve problema obţinerii dreptului de joc.

Preşedintele executiv al Pandurilor, Eugen Pârvulescu, a fost astăzi la Alba Iulia împreună cu jucătorul pentru a stabili detaliile revenirii lui Cristea la Unirea, dar şi pe cele ale încheierii unei noi înţelegeri pentru acest jucător începând cu campionatul următor: „Călin Cristea rămâne la Alba Iulia până la vară. Asta este situaţia, nu am mai putut obţine drept de joc după ce a trecut termenul de 45 de zile după încheierea contractului, aşa că am anulat acel contract, iar sâmbătă Călin Cristea ar putea juca pentru Unirea. După anularea contractului vechi, am semnat un nou contract cu jucătorul, acesta urmând a intra în vigoare începând cu data de 01.07.2011”, a declarat pentru www.sportingorj.ro Eugen Pârvulescu. Acesta a mai precizat că s-a ales această soluţie pentru ca jucătorul să aibă posibilitatea ca până la vară să poată juca într-o competiţie oficială: „Aveam şi varianta să îl luăm la Târgu Jiu dar degeaba se antrena dacă nu şi juca. Întorcându-se la Alba Iulia are posibilitatea de a juca, ceea ce înseamnă foarte mult atât pentru el cât şi pentru noi în actuala situaţie”, a completat Pârvulescu.

www.sportingorj.ro

 

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.