RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Derby-ul dintre Jiul Rovinari şi Minerul Mătăsari a fost amânat

/ 10 martie 2011

Derby-ul gorjean dintre Jiul Rovinari şi Minerul Mătăsari din cadrul etapei a XVII-a a Ligii a III-a, seria a IV-a, nu se va mai disputa vineri din cauza unei epidemii de viroză respiratorie ce a afectat mai mult de jumătate din lotul echipei mătăsărene.

„Este un caz de forţă majoră şi Federaţia Română de Fotbal a luat măsura amânării acestui meci din cauza unei epidemii de viroză respiratorie. Avem şase jucători internaţi de luni la Spitalul de boli infecţioase de la Pasarelă, pe Ungureanu, Luca, Nicolescu, Popică, Murdărea şi Ularu, iar alţi opt se află sub tratament la domiciliu. Nu am avut altă soluţie pentru că nu aveam cu ce jucători să ne prezentăm la meci. Nu ştiu dacă ei se vor recupera până la meciul din etapa viitoare, când vom întâlni pe FC Drobeta la Mătăsari, dar nu cred că federaţia ne va mai da încă o amânare”, a declarat pentru www.sportingorj.ro Ion Şolea, directorul sportiv al celor de la Minerul Mătăsari.

De cealaltă parte, cei de de la Jiul Rovinari sunt supăraţi de faptul că vor fi nevoiţi să joace două meciuri extrem de importante, care pot stabili echipa ce va promova, după doar trei zile: „Noi am aflat abia ieri de amânarea acestui joc. Ce pot să spun? Pentru noi nu este bine deloc. Lor poate le pică bine pentru că acum aveau trei jucători suspendaţi şi doi accidentaţi şi în aceste condiţii ei vor sta la meciul cu Drobeta putând apoi să joace contra noastră. Apoi mai este şi un alt inconvenient pentru noi. Stăm etapa aceasta, stăm şi următoarea, iar apoi jucăm vineri cu CSM Slatina şi marţi restanţa cu Minerul Mătăsari”, a declarat antrenorul Jiului, Cătălin Trofin.

Cele două echipe gorjene au început cu stângul returul în seria a IV-a a Ligii a III-a deşi ambele au pornit cu gândul la promovarea în Liga a II-a. Jiul Rovinari a cedat cu 2-0 în deplasarea de la Prometeu Craiova, în vreme ce Minerul Mătăsari a pierdut la Târgu Jiu meciul considerat pe teren propriu cu cei de la CS Vişina Nouă.

www.sportingorj.ro

Comentează!

8 Comentarii până acum

  • alin spune:

    sa va fie rusine ;asta nu este fotbal ,ci nu circ facut de marele director sportiv ”cap de nuca”si mai ales de jumatatea aia de buletin ”nor intunecat”;asta au facut toata viata lor,stiu ei cum au cistigat la oltchim si lapusata,dumnezeu e sus si va vede

  • tot alin spune:

    dobitoci ca de obicei.se poate verifica daca e asa. uitati-va deseara la stiri. tampitilor!!!

  • suporter spune:

    asa face un conducator. isi apara interesele. de tinut minte!a cautat si a gasit o portita a regulamentului.destept omul!

  • nicu spune:

    bravo Solea!esti tare

  • fan spune:

    DACA PE AIA DE LA MATASARI I-A DUS CAPUL,CINSTE LOR! SUNT OAMENI DE FOTBAL.ALTFEL NU REZISTI IN JUNGLA! SOLEA SE OCUPA DE EI? BRAVO LUI!ARE TRECERE LA FEDERATIE PT CA ALTFEL CAM GREU OBTII ASA CEVA. SI CA JUCATOR A FOST SERIOS.

  • Alex spune:

    Solea esti baiat istet.Imi place de tine ca i-ai facut.Sa invete si altii scoala ta. Esti tare !!!

  • xxx spune:

    Matasari are echipa care poate ajunge in B. Si au si conducere. Cu ceva achizitii ar putea spera.Solea se descurca bine acolo.Si au si un antrenor bun. Bravo lor!

  • gicu spune:

    HAI JIUL ROVINARI

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.