RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Energia a încheiat turneul de la Odorhei cu un nou succes

/ 29 ianuarie 2011

După surprinzătoarea victorie de ieri obţinută în faţa gazdelor de la HC Odorhei, trupa lui Liviu Andrieş a obţinut un succes şi în ultima partidă susţinută la Cupa Harghita învingând cu scorul de 36-32 (22-17) pe Dinamo Braşov.

Antrenorul Liviu Andrieş s-a arătat mulţumit de felul în care echipa sa s-a comportat la acest turneu chiar şi în condiţiile în care nu a putut să se bazeze pe doi dintre oamenii de bază, Truică şi Criciotoiu rămânând acasă accidentaţi: “Am jucat foarte bine în meciul cu Odorheiul şi am reuşit o victorie care a surprins pe mulţi. Astăzi am învins şi pe Dinamo Braşov, chiar dacă în partea a doua am folosit şi copiii. Consider că am făcut un turneu bun, se vede că avem un ascendent, se vede o schimbare de atitudine şi un altfel de joc, bazat pe faza a doua, pe o alergătură mai bună. Mă bucur că am dus bine acest turneu, sper să nu avem parte de accidentări. E bine, dar eu cred că se poate şi mai bine”, a declarat antrenorul Energiei pentru www.sportingorj.ro.

Energia a intrat deja în linie dreaptă cu pregătirea pentru reluarea campionatului, gorjenii urmând a juca primul meci oficial din 2011 pe 9 februarie în deplasare cu HCM Constanţa. Până atunci, gorjenii vor mai avea două jocuri de verificare, ambele cu Potaisa Turda la Târgu Jiu, primul urmând a se disputa vineri la 17:30, iar cel de-al doilea sâmbătă la 11:00.

Dinamo Braşov – Energia Pandurii Tg. Jiu 32–36 (17–22)

Marcatori:

Dinamo: Voica 11, Balut 6, Bota 4, Dragnea 4, Purcarea 3, Vasile 2, Capota 1, Bosneac 1.

Energia: Paius 10, Florea 9, Apolzan 5, Enache 3, Sandru 2, Iacob 2, Giotoiu 2, Vukas 2, Margineanu 1.

******************************

HC Odorhei – CSU Suceava 40–36 (22–16)

Marcatori:

HC Odorhei: Rusia 8, Fratila 7, Mihalcea 7, Kuzmanoszki 6, Tálas 5, Sztojlov 3, Ferenczi 2, Rapciuga 2.

Bucovina Suceava: Adomnicai 6, Tutu 5, Bursuc 5, Chirut 4, Acatrinei 4, Gavriloaia 4, Mitrea 3, Ilies 2, Ciobotariu 1, Dediu 1, Serban 1.

******************************

Clasament final:

1. Bucovina Suceava                     4p (+17)
2. HC Odorhei                                  4p (+12)
3. Energia Pandurii Tg. Jiu         4p (+1)
4. Dinamo                                          0p (-30)

Premii individuale:

Golgheter: Gabriel Florea (Energia)
Cel mai bun portar: Bogdan Pralea (Bucovina Suceava)
Cel mai bun jucător: Andrei Mihalcea (HC Odorhei)

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.