RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Stromajer, dispărut fără urmă

/ 14 ianuarie 2011

Atacantul sloven Jaka Stromajer nu a făcut deplasarea cu lotul în cantonamentul de la Poiana Braşov şi se zvoneşte că intenţionează să depună un memoriu la LPF pentru o datorie a Pandurilor de circa 30.000 de euro.

Oficialii gorjenilor spun că nu ştiu dacă Stromajer va depune sau nu memoriu atâta vreme cât ei nu ştiu nimic despre jucător de câteva zile: “Stromajer e dispărut fără urmă. Miercuri am vorbit cu el la telefon şi mi-a spus că în 40 de minute vine la club pentru a discuta problemele pe care le are, dar l-am aşteptat până la ora 22:00 şi n-a apărut. Este o atitudine care deranjează. Putea să dea măcar un telefon. Pentru aceste zile cât lipseşte de la programul echipei vom face o hârtie şi apoi vom vedea ce măsuri se impun în acest caz. La el este un caz clasic deja, în care impresarii le sucesc minţile fotbaliştilor, singurii care au de pierdut din astfel de situaţii sunt fotbaliştii”, a declarat Eugen Pârvulescu.

Jaka Stromajer a fost adus la Pandurii în vara lui 2007, un sezon fiind împrumutat însă la CSM Râmnicu Vâlcea, în liga a II-a.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.