RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Grigoraş vede un meci dificil în compania Unirii Urziceni

/ 5 decembrie 2010

Adversarul Pandurilor din prima etapă a returului este departe de a fi o echipă debusolată de mişcările din lotul său din această toamnă, Unirea Urziceni rămânând un adversar incomod pentru orice echipă din Liga I.

Petre Grigoraş crede că antrenorul Octavian Grigore a reuşit să omogenizeze cât de cât două grupuri disticte de jucători: „Nu ne va fi uşor cu Unirea. Au păstrat un nucleu de jucători de bază, jucători care au evoluat în Champions League, precum Nicu, Maftei, Mehmedovic, Pădureţu sau Todoran, iar în jurul lor au mai venit câţiva tineri care încearcă şi uneori au şi reuşit să se integreze. Unirea rămâne o echipă periculoasă pentru că au rămas cel puţin 10 jucători din vechea echipă şi spiritul ăla de învingător nu cred că a dispărut”, a remarcat tehnicianul Pandurilor. Acesta a recunoscut că s-a aflat printre cei care vedeau la un moment dat Unirea drept victimă sigură în Liga I, însă parcursul din această toamnă al echipei ialomiţene a arătat că nu este deloc aşa: “După ce au pierdut mulţi jucători chiar şi eu gândeam că Unirea nu va avea un parcurs atât de bun cum a avut până acum, dar întâmplător sau nu Unirea a învins acasă Vaslui, Dinamo, Steaua cu ce a rămas din fosta echipă plus noutăţile”, a atenţionat Grigoraş.

Pentru a-şi apropia victoria în acest meci considerat drept unul extrem de important, Grigoraş crede că echipa sa are nevoie de o concentrare la cel mai înalt nivel pe întreg parcursul partidei: “Diferenţa o va face determinarea, atitudinea şi concentrarea pe toată durata partidei, să nu mai păţim ce am păţit în ultimele jocuri”, a concluzionat antrenorul Pandurilor.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.