RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Marius Vlaicu: “Va fi mult mai greu ca în cupă”

/ 18 noiembrie 2010

Deşi Energia a reuşit în această toamnă să învingă în premieră într-un meci oficial pe Asesoft Ploieşti în manşa secundă a primului tur al Cupei României, competiţie în care mai departe au mers totuşi prahovenii, preşedintele secţiei de baschet a Energiei, Marius Vlaicu avertizează că meciul de sâmbătă nu va semăna cu cel câştigat în cupă.

“Se va juca sub alte caracteristici faţă de meciul de cupă pe care l-am câştigat la Târgu Jiu la începutul sezonului. Acum, Asesoft a jucat deja 10 meciuri în această formulă de jucători şi echipa s-a omogenizat. E un meci mult mai greu acesta decât cel din cupă, dar dacă ne concentrăm şi respectăm indicaţiile antrenorului Nikolic, putem obţine victoria şi în faţa Asesoftului. Important este să ne apărăm la fel de bine cum am făcut-o în meciul cu Craiova şi să reuşim să marcăm”, a declarat pentru www.sportingorj.ro Marius Vlaicu.

Preşedintele gorjenilor cere totodată sprijinul publicului, unul care în nenumărate rânduri s-a dovedit a fi decisiv în obţinerea unor victorii ale Energiei: “Îmi doresc victoria, dar suntem conştienţi că nu ne va fi deloc uşor. După ce au deja câţiva paşi greşiţi, cei de la Asesoft luptă să nu mai piardă. Noi ne vom baza şi de această pe aportul publicului, cu siguranţă cei din sală vor fi pentru noi un al şaselea jucător care, sperăm noi, să ne conducă spre o victorie importantă”, a mai declarat Marius Vlaicu.

www.sportingorj.ro

Comentează!

7 Comentarii până acum

  • Jazz spune:

    Mult succes ENERGIA! Suntem alaturi de voi si stim ca daca abordati meciul cu seriozitate puteti invinge.Totul e sa incepeti bine ,sa va aparati ca in meciul cu Craiova si sa jucati in echipa.Din pacate avem iarasi ghinionul sa fim arbitrati de Grigoras si Ciulin!!!!! NU stiu sigur dar asa am auzit.HAI ENERGIA!!!

  • Jazz spune:

    Deci e adevarat! Asta e ,sa joace baietii bine,publicul sa-i sustina si sa dam planurile arbitrilor peste cap.Sa speram ca va fi mai bine decit la handbal.BAFTA BAIETI,suntem alaturi de voi.

  • laurentiu spune:

    Din cite stiu,Ciulin i-a cam impins tot timpul de la spate pe prahoveni.Acum citiva ani petrecea in cluburi impreuna cu oficialii Asesoftului cu o seara inaintea meciului.
    Sper sa nu fiu acuzat ca as fi paranoic in legatura cu arbitrajul.Astea sint faptele nu sint basme.

  • stefania spune:

    domnul vlaicu….poate schimb subiectul…dar ati spus ca veti continua ceea ce a facut theo(antrenament cu fetele),dar se pare ca in orasul asta exista fonduri pentru orice,mai putin pentru baschet femin

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.