RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Energia, la primul eşec pe teren propriu în actuala stagiune

/ 17 noiembrie 2010

Energia nu a făcut faţă jocului bărbătesc al moldovenilor, care au venit la Târgu Jiu decişi să nu plece învinşi, elevii lui Vasile Stângă pierzând astfel primul meci acasă în această ediţie de campionat, scor 29-30 (12-14) cu Ştiinţa Dedeman Bacău.

Chiar dacă au dat impresia că sunt capabili să facă un meci bun şi au condus cu 3-0 după primele patru minute de joc, oaspeţii au citit repede jocul Energiei, au profitat de greşelile de pasare şi de prindere a mingii făcute de jucătorii echipei gorjene şi după zece minute de joc scorul era din nou egal, 5-5. Fără a juca cu extremele, cu o evoluţie a interilor uşor previzibilă şi menţinându-l fără sens pe Novanc în teren, Energia a cedat iniţiativa şi oaspeţii au preluat conducerea. Din minutul 6 şi până în minutul 43 Energia a fost mereu într-o cursă de urmărire a adversarului pe tabela de marcaj, abia în minutul 44 reuşind să revină din nou la conducere, scor 20-19. În ciuda faptului că Dragomir a reuşit să pareze două aruncări de la 7 metri, la fel ca şi omologul său din poarta băcăuană, în repriza secundă poarta Energiei nu a ajutat echipa, finalul jocului aducându-le oaspeţilor câteva goluri imputabile în mod evident lui Ciobanu. Energia nu a condus decât foarte puţin, oaspeţii au egalat mereu destul de repede, iar din minutul 52 a preluat din nou conducerea şi s-a detaşat prin trei goluri marcate consecutiv, scor 22-25 în minutul 52. Energia a încercat să revină, dar nu a reuşit decât să se apropie la un singur gol profitând de o eliminare a lui Dospinescu, dar moldovenii au avut experienţa necesară de a-şi păstra acest avantaj în ultimele patru minute de joc, elevii lui Armanu câştigând meritat la Târgu Jiu cu scorul de 29-30.

Revenit în echipă de doar o etapă după ce a avut de ispăşit o suspendare de patru etape după eliminarea din meciul cu Dinamo, Savenco a văzut din nou roşu în faţa ochilor în minutul 39, jucătorul adus de la Steaua în această vară având mari şanse de a juca mai puţin de jumătate din meciurile turului de campionat din cauza suspendărilor, fapt ce l-a enervat pe Vasile Stângă, dar şi conducerea clubului, care nu pare a fi dispusă să plătească salariul unui jucător care stă mai mult în tribună.

Energia Pandurii Târgu Jiu – Ştiinţa Dedeman Bacău 29-30 (12-14)
Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori: 800

Energia: Ciobanu (11 intervenţii), Dragomir (3 intervenţii), Păiuş, Truică, Humberto (2), Novanc (2), Apolzan (3), Criciotoiu, Enache, Vukas, Kukrika (5), Stojchevschi (1), Florea (8), S. Iacob (5), Giotoiu (2), Savenco (1). Antrenor: Vasile Stângă.

Ştiinţa: Tevadze (17 intervenţii), Tamaş, Iancu, Rotaru (8), Ghiţă (4), Bondar (6), Manea, Moskalenko, G. Bujor, M. Bujor, Gurkovskyi (2), Dospinescu (4), Grieze (3), Şipoş, Păunică, Dinescu (3). Antrenor: Gabriel Armanu.

Cartonaş roşu: Savenco (min. 39)

www.sportingorj.ro

Comentează!

10 Comentarii până acum

  • laurentiu spune:

    Rusinos !!!

    Am ajuns ca dinamo.Jucam cu arbitrii si nici atunci nu sintem in stare sa cistigam !!!!
    Unde e echipa de anul trecut care murea cu adversarul de git?Marele Florea da un singur gol din actiune?Novanc nu cred ca a prins mai mult de 3 mingi pe semicerc,Iacob e mai preocupat de prosopul de pe margine, iar de Savenco,ce sa mai zic,omul e prea odihnit.Daca tot jucam prost de ce nu joaca si cu Cricitoiu si Vucas?Amindoi au impreuna un minut jucat meciul asta.
    Daca ai putina demnitate da-ti demisia,domnule Stinga !!!!

    • pt prazarul de laurentiu spune:

      @laurentiu, bai prazare, vezi-ti ma de echipa ta de 2 bani si lasa-ne pe noi in pace! dak tot te bagi ca musca-n kkt, macar spune adevarul. Baicretinule, unde kkt ai vazut tu ca ne-au ajutat arbitrii aseara cand au dat cel putin 2 de 7m degeaba moldovenilor si nu i-au eliminat de cel putin 2-3 ori, asa ca bai se vede ca esti un prazar numai aia vb despre arbitraj, pt k toata viata lor au fost „furati”, numai furaciuni au vazut peste tot! du-te in prazilia si acolo sa mananci kkt, asa cum am vazut ca si alti useri ti-au mai zis si atunci cand comentai infrangerile de la baschet. Mars de aici!

      • laurentiu spune:

        Esti dinamovist.

        • pt prazarul de laurentiu spune:

          Nu, chiar ii urasc, tocmai de aia nu-mi place sa vad ca tu compari echipa noastra de handbal cu japcarii de dinamovisti. Dar tu nu gandesti, logica ti-ar fi spus ca n-am cum sa fiu dinamovist dak te-am atentionat sa nu incerci sa convingi oamenii ca arbitrajul a tinut cu noi, pt k nu e adevarat. Am observat ca ai habar de handbal, dar ai obsesii si frrustrrarri multe si te impiedica sa fii obiectiv, intelegi sau e greu…?

          • laurentiu spune:

            Nu inteleg de ce trebuie sa jignesti.Mi-am spus o parere ( cu care,evident,tu nu esti de acord).Eu iti spun ca anul asta sintem ajutati constant de arbitrii(intreaba copii de la Baia Mare).Asta din cauza lui Stinga ,care face exact lucrurile de care il acuza pe Omer nu cu mult timp in urma.Daca nu ma crezi e treba ta,dar nu mai jigni.Si nu inteleg de ce bagi in discutie faptul ca tin cu echipa de FOTBAL Universitatea Craiova.Nu are legatura cu handbalul.

          • PPK spune:

            Bha daca tu il faci prazar pe laurentiu…tu unde stai mha te-ai nascut la bucuresti si traiesti in tg-jiu…ce treaba are Craiova cu Prazari si tot ce indrugi pe aici…ce legatura are Craiova cu prazu…tu esti mare orasan taran prost crescut care nu sti decat sa injuri pe forumuri si toate astea…Stai in banca ta si comenteza numai ce e de comentat…omu si-a spus un punct de vedere…daca esti de acord bine daca nu iara bine..lasi un coment cu ce nu iti place la echipa si restu nu te intereseaza…mai subtire cu jignirile la adresa Craiovei…

  • from Tg,Jiu spune:

    cristi, nu doar Novanc e slab, mai jenant mi se pare humberto, slabi mai sunt apolzan (oare de ce nu joaca vukas?), f. slab kukrica (da el 2-3 goluri) dar face si multe greseli, dar cel mai vinovat mi se pare antrenorul_selectioner. Oare de ce voi, la conferinte de presa, nu-l intrebati dak el nu-si reproseaza ceva? De ce presa de la Gorj nu-i pune intrebari adevarate acestui antrenor? De ce nu-i adresati si intrebari incomode, ca de ex. de ce incepe mereu cu aceeasi oameni care, mereu, au o exprimare care lasa de dorit?!? DE CE va sfiiti sa spuneti ca antrenorul e cel mai vinovat? in ritmul asta nu terminam in primii 5. cred ca ar trebui sa fie schimbat dl Stanga pt ca mai mult de locul 3 obtinut anul trecut n-are ce mai arata si deja a intrat intr-o monotonie atat comportamentul sau ca antrenor cat si jocul echipei. Demisia!

  • vasile, lasa-ne spune:

    Hai ca nu-l prinde „paltonu’ ” pe Marele Strateg. O comite si la Resita si ne lasa cu „ochii in soare”.
    Vad ca nici Gore Popescu nu „respira prea usor”… http://www.pandurul.ro/Politica/2010-11-17/Pedelistul+Gore+Popescu%2C+victima+a+propriului+partid

  • dorin spune:

    from Tg,Jiu ai mare dreptate.humberto mi se pare lipsit de vlaga, fara idei.nici nikola, adus cu mare tam-tam, centru bun bla-bla nu ma incanta. nu inteleg de ce nu-l foloseste deloc pe truica.anii trecuti mie mi-a placut evolutia lui. bun, se vede ca nu-l are la inima, de ce nu-l foloseste pe sandru, copilul asta a facut niste meciuri bune la inceput iar acum il tine in tribuna, pe criciotoiu pe banca.paius abia intra.sau ii e friica sa nu joace mai bine decat vedetele lui asa cum se intampla cu giotoiu, joaca mai bine decat novanc sau savenco…iar ca joaca cu aceeiasi oameni…nu stiu ce are in cap.la nationala se plangea ca jucatorii la echipele de club sunt rezerve si ca nu sunt in forma. si el face acelasi lucru aici. insista cu aceleasi persoane obosite si neinspirate …pai frate cum vrei sa se lege jocul daca nu-i lasi sa se obisnuiasca unii cu altii? incearca dom’le mai multe variante ca pana la urma s-o lega ceva…insista cu preferintele lui… si tot pe jucatori da vina, normal…hai sa fim seriosi!

  • vili spune:

    abia astept sa plece stanga si sa realizati ceea ce a facut omul asta pentru echipa si jucatorii nemutumiti, carora le-a crescut niveul dpdv financiar si nu numai. sunteti RAI! privesc din umbra acest spectacol mizer.pai jucatorii astia au salarii de 6-7-8.000 euro cum au resta si c-ta?? clar nu! locul 3 a fost o performanta. tratati jucatorii nou veniti cu respect, lasati invidia, injuraturie din tribuna pt. anumiti jucatori si lucrurile vor merge bine. vreti sa scapti de „stelisti”? ok, atunci locul 8 sa fie! aveam o alta parere despre gorjeni….

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.