RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Grigoraş, deranjat de faptul că Pandurii au luat gol când erau în superioritate

/ 7 noiembrie 2010

Pandurii, sub bagheta lui Petre Grigoraş, au devenit o echipă care se descurcă mult mai bine în faţa porţilor adverse. În ultimele două partide, chiar şi fără cele două goluri anulate eronat în Giuleşti, echipaa marcat mai mult de jumătate din totalul golurilor înscrise înainte ca el să ajungă la Târgu Jiu, însă Grigoraş a avut şi motive să nu fie pe deplin mulţumit după meciul cu FCM Târgu Mureş.

Chiar dacă echipa a marcat patru goluri, o premieră pentru gorjeni în Liga I, Grigoraş a ţinut să precizeze că jucătorii săi au făcut greşeli pe care nu le mai doreşte repetate în viitor: „Am reuşit să marcăm patru goluri, ceea ce este un lucru foarte bun, dar, din păcate, ce mă deranjează foarte mult şi îmi pare rău la această partidă este faptul că, în inferioritate numerică, adversarul a reuşit să marcheze, iar noi, în superioritate, am luat trei cartonaşe galbene aiurea. Lucrul acesta nu mi-l explic şi o să am o discuţie cu ei despre acele 15 minute când am primit gol şi nişte cartonaşe galbene pe care n-ai voie să le primeşti”, a declarat antrenorul Pandurilor.

Grigoraş a fost mulţumit de faptul că primul meci al Drobeta Turnu Severin a adus o victorie clară a Pandurilor şi un festival de goluri şi este convins că va avea parte de mai mulţi spectatori pe stadionul severinean atunci când lumea îşi va da seama că echipa joacă un fotbal de calitate. Tehnicianul pandurilor este convins că există o legătură evidentă între spectacol şi rezultate: „Jocul echipei însă ne dă speranţe. Asta m-a bucurat mult şi la jocul cu Rapidul, nu rezultatul în sine. Pe mine mă interesează foarte mult jocul pentru că e imposibil ca jucând bine, bine rezultatele să nu vină”, a încheiat Grigoraş.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.