RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Eugen Pârvulescu: „Dacă nu poţi controla suprafaţa de pedeapsă, te poţi lăsa!”

/ 2 noiembrie 2010

Vasile Avram, preşedintele CCA, a anunţat că în şedinţa de urgenţă a Comitetului Executiv a fost luată măsura retrogradării arbitrilor vinovaţi de la partida dintre Rapid şi Pandurii. Mugurel Drăgănescu şi Bogdan Velicu au fost trecuţi la Liga a II-a pentru greşelile grave care au viciat rezultatul meciului, dar Vasile Avram spune că aşteaptă chiar ca aceştia să ia decizia de a renunţa la arbitraj.

Ca şi preşedintele CCA, Eugen Pârvulescu, preşedintele executiv al Pandurilor, a declarat că un arbitru care nu poate lua deciziile potrivite la acţiunile din careuri nu merită să poarte ecusonul de arbitru: „Cel mai important lucru pentru un arbitru este suprafaţa de pedeapsă. Dacă nu ai calitatea asta nu poţi face faţă rigorilor Ligii I, dar cred că şi în celelalte eşaloane, dacă nu poţi controla suprafaţa de pedeapsă, te poţi lăsa sau te poţi apuca de altceva”, a declarat Pârvulescu.

Preşedintele executiv al gorjenilor a mai precizat şi faptul că mulţi cavaleri ai fluierului arbitrează cu teama de a nu greşi împotriva echipelor mari: „Arbitrii gândesc că nu au voie să dezavantajeze echipele mari. Pleacă cu premisa să nu greşească împotriva lor şi de aici pornesc greşelile”. Pârvulescu mai spune că există măsuri diferite cu care sunt cântărite erorile arbitrilor: „Se pare că trei greşeli contra Pandurilor nu cântăresc la fel ca trei greşeli contra echipelor mari… A fost ghinionul lor că a fost ultimul meci din etapă, luni seara şi s-a uitat o ţară întreagă la această partidă”.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.