RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Cătălin Trofin: „Nu vrem să cedăm nimic acasă”

/ 31 octombrie 2010

Victoria în meciul cu FC Piatra Olt a venit foarte greu pentru Jiul Rovinari, dar antrenorul echipei gorjene o consideră meritată în ciuda faptului că şi oaspeţii au făcut un joc bun la Rovinari.

„Din câte i-am auzit vorbind, cei de la FC Piatra Olt, dacă ar fi învins la Rovinari, se gândeau chiar la promovarea în Liga a II-a. Au făcut investiţii ambiţioase atât în jucători cât şi în infrastructură şi se gândesc la viitor. Părerea mea este că au o echipă care vor pune probleme serioase multor echipe în acest campionat”, a declarat pentru www.sportingorj.ro antrenorul Jiului, Cătălin Trofin. Acesta a acuzat arbitrajul considerând că faza ce a premers aordării penaltiului din care s-a deschis scorul, oaspeţii au beneficiat de neacordarea unui offside din care a plecat un atacant al celor de la Piatra Olt: „Aşa cum ne aşteptam, am avut un meci foarte greu, în faţa unei echipe foarte bine organizată, cu jucători foarte buni în special în atac. Am început greu meciul, oaspeţii au avut primele ocazii şi au şi reuşit să deschidă scorul după o fază controversată, dar am reuşit să egalăm înainte de pauză şi să obţinem victoria în finalul partidei, final pe care l-am jucat doar în careul lor”, a mai declarat Trofin.

Antrenorul principal al Jiului Rovinari a mai spus că golul marcat de Vulpe în prelungirile meciului au ţinut echipa sa în graficul stabilit, acela de a nu ceda puncte pe teren propriu: „Dacă nu am fi câştigat acest meci n-ar fi fost o tragedie, dar era păcat de parcursul nostru de până acum. Mai avem de disputat un singur meci acasă în acest tur şi nu vrem să cedăm nimic acasă”, a încheiat Cătălin Trofin.

www.sportingorj.ro

Comentează!

1 Comentariu până acum

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.