RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Jiul Rovinari îşi continuă seria victoriilor şi se detaşează pe primul loc

/ 8 octombrie 2010

Jiul Rovinari a bifat o nouă victorie, a şase din actuala stagiune, una dintre ele anulată însă de retragerea celor de la Progresul Corabia, trupa lui Cătălin Trofin câştigând pe teren propriu în faţa celor de la Vişina Nouă cu 1-0.

Meciul a început cum nu se poate mai bine pentru rovinăreni, Traşcă finalizând cu capul din interiorul careului mic o centrare a lui Fotescu după o lovitură liberă de pe partea dreaptă. După deschiderea scorului meciul s-a strâns la mijlocul terenului, cele două echipe ajungând destul de rar la poartă: „A fost un meci destul de închis, în care au lipsit ocaziile de gol, după reuşita lui Traşcă oaspeţii având o singură oportunitate în minutul 60. Nici nouă nu ne-au ieşit prea multe, dar am jucat în stil italian şi am reuşit să ne menţinem avantajul luat destul de repede pe tabelă”, a declarat pentru www.sportingorj.ro secundul Jiului, Gabi Răscol.

Managerul general al Jiului Rovinari, , este mulţumit de startul excelent al echipei sale şi spune că meritul este doar al antrenorilor şi jucătorilor: „Avem uşoare ameţeli dacă ne uităm în clasment. Evident, glumesc. Este o poziţie în care meritele sunt ale jucătorilor şi antrenorilor, iar noi facem tot posibilul să le asigurăm toate condiţiile ca ei să stea cât mai mult în partea de sus a clasamentului. Cred că deja nu mai este o surpriză poziţia ocupată şi dacă vom reuşi un rezultat bun şi la Vâlcea în etapa viitoare va fi o confirmare a faptului că rezultatele noastre bune nu sunt rodul întâmplării. De fapt, şi dacă am pierde meciul de la Vâlcea am rămâne tot pe primul loc, dar noi vom merge acolo cu gândul de a continua această serie frumoasă de victorii”, a declarat Costel Podaru.

Jiul Rovinari – Vişina Nouă 1-0 (1-0)
Stadion „Tineretului” Rovinari, spectatori: 600

Jiul Rovinari: Voinea – Traşcă, Cârciumaru, Amzucu, Trofin (min. 86 Ţurai) – Tudorache, R. Rădoi (min. 65 Apostol), Stoian (min. 65 Vulpe), Daviţoiu – Meliţă (min. 70 Văcaru), Fotescu. Antrenori: Cătălin Trofin şi Gabi Răscol.

Clasamentul seriei a IV-a a Ligii a III-a

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.