RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Grigoraş spune că s-a înţeles cu Pandurii

/ 2 octombrie 2010

După ce Pandurii l-a demis pe antrenorul Ionuţ Badea, reproşându-i acestuia lipsa rezultatelor, conducerea clubului târgujian a demarat negocierile pentru desemnarea unui nou tehnician.

Preşedintele Marin Condescu a discutat cu Petre Grigoraş, iar fostul antrenor al Farului, Oţelului sau Politehnicii Iaşi a acceptat să preia conducerea tehnică a echipei aflată pe ultimul loc în Liga I. Grigoraş a declarat pentru Mediafax că luni va fi prezent la Târgu Jiu pentru a semna contractul cu Pandurii şi că nu se teme de munca pe care se va angaja să o ducă la bun sfârşit: „Vin într-un moment dificil, în care echipa a reuşit o singură victorie, are doar şase puncte. Am încredere însă că lotul este unul valoros şi nu reflectă rezultatele şi poziţia în clasament. Vom încerca să ieşim din această situaţie. Nu vin cu fel şi fel de promisiuni, cu fel şi fel de lozinci comuniste, că vom face, vom drege, pentru că este greu şi nu ar fi indicat să promitem anumite lucruri. Însă sunt obişnuit să vin la echipe care se află în situaţii dificile şi sper să reuşesc şi la Târgu Jiu”, a spus Grişoraş.

www.sportingorj.ro

Comentează!

1 Comentariu până acum

  • relu spune:

    degeaba vii grigoras,nu poti sa faci nimic cu jucatorii actuali…sunt prea slabi pt.liga 1…vad ca antrenorii se schimba pe banda rulanta dar daca nu ai bani sa iei jucatori buni,degeaba…

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.