RSS post comments feeds rss email feeds twitter


Mingote, un portughez care va ţine şi cu Energia

/ 30 septembrie 2010

Portarul Pedro Mingote a ajuns la Târgu Jiu în iarna lui 2008, atunci când Marin Condescu a luat decizia de a căuta salvarea de la retrogradare în Portugalia. Când titular, când rezervă, Mingote a prins drag de Târgu Jiu şi a dorit să rămână la Pandurii chiar şi atunci când echipa părea a fi sortită să joace în liga secundă. Acum portarul lusitan al Pandurilor simte că trebuie să-şi împartă suportul moral între echipa de handbal a oraşului care l-a adoptat în România, Energia Pandurii, şi echipa de handbal a clubului portughez la care a făcut primii paşi în fotbal, FC Porto, în meciul din Cupa EHF care se va disputa sâmbătă la Târgu Jiu.

Reporter: Îţi place handbalul?
Pedro Mingote: Nu pot spune că îmi place în mod deosebit handbalul. Nu mă uit la meciuri decât dacă e vorba de echipa naţională.

Rep.: La fotbal eşti caracterizat drept un portar de reflex, unul în genul celor de handbal. Te-ai gândit vreodată să te faci portar de handbal?
P.M.: E adevărat că fiind un portar de reflex, poate m-aş fi descurcat destul de bine şi ca portar la handbal. Îmi place când jucăm în sală, iarna, dar dacă nu ar fi fost fotbalul nu cred că aş fi făcut handbal şi nici măcar un alt sport. Doar tenisul mă atrage cât de cât.

Rep.: Porto are o sală nouă, ai jucat vreodată acolo?
P.M.: Am jucat la FC Porto la juniori, am câştigat acolo un titlu de campion al Portugaliei cu echipa under 19. Ştiu că au făcut acolo un stadion nou şi o nouă sală, una foarte modernă, o bijuterie, dar nu am apucat să merg să o văd pentru că în ultima vreme am petrecut mai mult în România decât la Porto. E o sală pe sub care trece metroul. Undeva, între stadion şi sală este chiar o staţie de metrou, iar foarte aproape este şi o autostradă.

Rep.: Ai fost la vreun meci de handbal aici, la Târgu Jiu?
P.M.: Nu am fost până acum la niciun meci de handbal aici. Cred că nici nu este promovat îndeajuns. Ştiu că sunt meciuri doar când ieşim de la antrenamente şi vedem multă lume strânsă în jurul Sălii Sporturilor. Nu am văzut prin oraş afişe.

Rep.: Ce ştii despre echipa de handbal a celor de la FC Porto?
P.M.: Am citit acum că Porto au câştigat titlul de campioană în Portugalia. Am văzut şi că au ratat participarea în Champions League. M-am uitat pe internet acum, când am văzut că Porto va juca aici, la Târgu Jiu. Am citit undeva, nu mai ştiu unde, dar parcă în A Bola sau în alt ziar de sport din Portugalia, că echipa de handbal FC Porto va juca acolo unde evoluez eu, la Târgu Jiu.

Rep.: Vei sta de vorbă cu conaţionalii tăi?
P.M.: Poate mă voi întâlni cu vreun conducător din club care a rămas de pe vremea când jucam eu la Porto. E un club la care conducătorii rămân în funcţie destul de mult timp. Dacă voi cunoaşte pe cineva voi vorbi cu el, dacă nu…

Rep.: Cu cine vei ţine la acest meci?
P.M.: Nu pot să spun acum că ţin cu Porto. Acum sunt la Pandurii, la Târgu Jiu, şi voi ţine cu cei mai buni. Vreau să fie un meci frumos. Dacă voi fi aici cred că voi merge la meci. Să scrieţi că voi fi 50% cu Pandurii, 50% cu Porto.

www.sportingorj.ro

Comentează!

1 Comentariu până acum

Adaugă comentariul tău


Nume (obligatoriu)

Email (nu va fi făcut public) (obligatoriu)

Website



Protectie anti-spam (obligatoriu)

*


Comentariu

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.