RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Daniel Băloi: “Suntem alături de echipă”

/ 28 septembrie 2010

Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu este în continuare alături de jucători, secretarul general al clubului gorjean declarându-se optimist înaintea meciului de la Ploieşti.

Daniel Băloi spune că înfrângerea din partida cu FC Timişoara de pe teren propriu a fost una care a durut mai ales că ea a venit în urma unui joc bun al echipei gorjene, dar consideră că mult mai importante în economia campionatului sunt punctele obţinute în faţa contracandidatelor: „Decât un egal cu Timişoara mai bine o victorie la Ploieşti. Anul trecut am avut rezultate bune cu echipele fruntaşe şi am dezamăgit cu adversarii care ne sunt apropiaţi valoric. Nu suntem într-o situaţie disperată, sunt trei puncte între noi şi locul zece. Suntem alături de echipă şi suntem convinşi că vor sparge gheaţa printr-o victorie la Ploieşti”, a declarat oficialul Pandurilor. Acesta a mai spus că speră ca echipa sa să păstreze tradiţia rezultatelor bune obţinute pe terenul din 9 mai: „Trebuie să găsim cheia succesului în partidele din deplasare. Terenul de la Ploieşti ne-a purtat tot timpul noroc şi sper să continuăm seria rezultatelor de 0-1 de acolo unde am bătut şi Otopeniul şi Astra. Avem echipă tânără, frumoasă şi de perspectivă care are nevoie să lege două victorii consecutive după care se va descătuşa”, a încheiat Băloi.

www.sportingorj.ro

Comentează!

5 Comentarii până acum

  • klauss tg jiu spune:

    nu mai bateti pe nimeni…o sa picati in b,unde va e locul..

  • eu spune:

    niste bani aruncati aiurea…in loc sa se investeasca cum trebuie in echipele de handbal si baschet, care ne reprezinta cu succes, voi dati bani la mercenari pentru a satisface niste ambitii individuale…nu strica un sezon in b pentru echipa…

    • klauss tg jiu spune:

      …de acord cu tine..mai bine stateau in b un an-doi,bagau copii in echipa si promovau la pas,precum U CRAIOVA…asa ce s-a castigat?bani aruncati pe mercenari…

    • abu spune:

      Asta a fost numai ambitia lui Condescu! Voi credeti ca la B il mai intreba cineva de la TV ce mai face? In plus cascavalul e mai gras in A.
      Oricum ne-am atras o porecla – „Nemuritorii”

  • gil spune:

    Badea vorbeste de un punct,Baloi vorbeste de victorie.Cruda realitate:iar BATAIE,noroc ca ne-am obisnuit.

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.