RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Ionuţ Badea se vrea un antrenor cosmopolit

/ 15 septembrie 2010

Ionuţ Badea este cel mai tânăr tehnician din Liga I şi în ciuda tinereţii sale are deja experienţa a două sezoane antrenate în liga I, unul întreg pe banca celor de la FC Argeş şi unul dus doar în ultima sa jumătate la conducerea celor de la Internaţional Curtea de Argeş.

Tinereţea, experienţa, dar mai ales jocul practicat de echipele conduse au făcut însă din Ionuţ Badea unul dintre cei mai apreciaţi tehnicieni ai noului val, el fiind curtat la un moment dat de Steaua şi Dinamo, dar şi de Universitatea Craiova, echipă pe care tocmai a învins-o la Târgu Jiu cu Pandurii.

Badea este un antrenor care pune accent pe disciplina tactică, dar dă şi frâu liber imaginaţiei unor jucători ce pot decide prin acţiuni sau execuţii personale soarta unui meci, el fiind adeptul combinării mai multor stiluri: „Mi-am format un stil propriu. Apreciez munca antrenorilor italieni, spectacolul care se vede în Spania şi încerc să îmbin cele două culturi. Îmi place şi angajamentul foarte intens din Anglia”, a declarat tehnicianul Pandurilor. Acesta a mai dezvăluit şi faptul că nu are un antrenor pe care să-l ia drept model: „Nu am un antrenor favorit. Un antrenor este obiect de studiu, dacă înţeleg strategia şi modul lui de lucru pentru mine este o victorie. Sunt mulţi antrenori buni în România, tineri şi din vechea gardă. Este îmbucurător faptul că din ce în ce mai mulţi sunt preocupaţi de studiu de a vedea şi alte lucruri, a se autodepăşi şi a fi mai buni”, a mai spus Ionuţ Badea, care a recunoscut că a învăţat foarte mult de la Dinu, Andone, Rednic, antrenori pe care i-a avut la Dinamo.

După ce suporterii Pandurilor au avut parte de show-ul făcut de Sorin Cârţu pe banca echipei gorjene, noul tehnician este unul care este mult mai moderat în exprimarea sentimentelor trăite în timpul partidelor, însă Badea spune că trăirile interioare sunt la fel de puternice: „Poate la suprafaţă sunt liniştit, dar înăuntru meu trăiesc cu aceeaşi efervescenţă ca primul suporter tot ce se întâmplă în teren. Prefer să rămân concentrat, un meci se pregăteşte înainte şi la pauză. Ce e după meci contează prea puţin. Sunt atent la ce e în teren pentru a da indicaţii utile”, a mai mărturisit Ionuţ Badea.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.