RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Atacanţi incisivi doar în amicale

/ 3 septembrie 2010

Pentru Pandurii meciul amical cu ACS Recaş a fost unul în care atacanţii şi-au trecut din nou numele pe lista marcatorilor, lucru obişnuit deja în partidele de verificare, în cele oficiale fiind încă „fără dinţi”.

Echipa din Liga a III-a a ţinut piept Pandurilor mai bine de 20 de minute, perioadă în care echipa lui Ionuţ Badea n-a reuşit să se apropie de poarta celor din Recaş, dar la ocazie avută Apostu a deschis scorul în minutul 26. Tot Apostu a fost la finalizare în minutul 40, dar scăpat singur spre poarta oaspeţilor l-a ţintit pe portarul celor din Recaş. Patru minute mai târziu acelaşi Apostu l-a făcut pe Badea să se ia cu mâinile de cap după ce a trimis în bară din doar doi metri un balon excelent trimis în faţa porţii de Grecu. În ultimul minut al primei reprize Apostu a realizat totuşi dubla trimiţând balonul din 13 metri pe lângă portarul ieşit în întâmpinare.

Scorul final a fost stabilit în partea a doua a întâlnirii, în minutul 55, când Vranjes a centrat în forţă în faţa porţii, iar Stromajer a îndeplinit o simplă formalitate din faţa porţii majorând diferenţa de scor la trei goluri.

Ca şi în ultimul meci de campionat, Adrian Iordache a prins în teren doar 30 de minute, antrenorul Ionuţ Badea nefiind deloc mulţumit de felul cum atacantul s-a achitat de sarcinile atribuite, cei doi purtând o discuţie destul de lungă pe marginea terenului imediat după schimbarea „Ţânţarului”.

De la acest amical au lipsit Brata şi Ciucur, ambii fiind lăsaţi de conducerea clubului să susţină examenele bacalaureatului, examene pe care le susţine şi Orac, însă acesta este înscris la un liceu târgujian.

Pandurii Târgu Jiu – ACS Recaş 3-0 (2-0)
Au marcat: Apostu (min. 26 şi 45), Stromajer (min. 55)

Pandurii I: M. Popa – G. Matei, Pintilii, Chibulcutean, Grecu – Băcilă, Menasel, Voiculeţ, I. Iordache – Orac, Apostu.

Pandurii II: Mingote – Ghindeanu, Viera, Chibulcutean, Grecu – Vranjes, Murgan, Nistor, Hidişan – Ad. Iordache (min. 75 Antohi), Stromajer.

www.sportingorj.ro

Comentează!

2 Comentarii până acum

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.