RSS post comments feeds rss email feeds twitter


Chibulcutean, aproape de reîntâlnirea cu Florin Stângă

/ 19 iulie 2010

Buni prieteni şi colegi de cameră în cantonamente, Florin Stângă şi Alin Chibulcutean s-ar putea reîntâlni foarte curând jucând pentru aceeaşi echipă.

În vreme ce Stângă a plecat de la Pandurii în iarnă, iar din această vară s-a înţeles cu cei de la FCM Târgu Mureş, Alin Chibulcutean s-ar putea înţelege şi el cu cei de la FCM Târgu Mureş după ce antrenorul Ionuţ Badea are alte variante pentru postul său şi nu pare încântat de a-l ţine pe bancă pe cel care a jucat sezonul trecut 33 de meciuri din 34 pentru gorjeni. Oferta celor de la FCM Târgu Mureş a fost lansată încă din vară, însă la momentul respectiv preşedintele Marin Condescu l-a convins pe jucător să rămână la Târgu Jiu pentru a construi în jurul său o nouă echipă cu care Pandurii să atace promovarea în Liga I. Între timp lucrurile s-au schimbat radical, Pandurii au rămas în Liga I după ce Internaţional Curtea de Argeş s-a retras, iar căpitanul pare a fi nevoit să-şi caute o altă echipă pentru a evita să stea în spatele lui Chiricheş, Viera sau Pintilii atunci când Badea va alcătui primul unsprezece.

www.sportingorj.ro


Articole asemanatoare:

  1. Florin Stângă a semnat cu grecii de la Xanthi
  2. Florin Stângă ar putea semna în aceste zile cu Xanthi Skoda
  3. Florin Stângă va lua drumul Chinei
  4. Florin Stângă a debutat cu o victorie în cupă, dar şi cu o eliminare
  5. Chibulcutean: „Eu sper să mai joc cu Pandurii în Liga I!”

11 Comentarii până acum

Adaugă comentariul tău


Nume (obligatoriu)

Email (nu va fi făcut public) (obligatoriu)

Website



Protectie anti-spam (obligatoriu)

Comentariu

Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.